Zelenski acceptă sau nu să cedeze teritorii, scrie publicația Financial Times. Mesajul emisarilor lui Donald Trump
Financial Times relatează că emisarii președintelui Donald Trump i-au acordat președintelui ucrainean Volodimir Zelenski un termen de “câteva zile” pentru a transmite dacă acceptă acordul de pace care prevede cedarea de teritorii către Rusia în schimbul unor garanţii de securitate nespecificate din partea Statelor Unite.
Financial Times citează oficiali americani care şi-au păstrat anonimatul.
Ieri, la întâlnirea cu liderii europeni şi NATO, Volodimir Zelenski a exclus încă o dată renunţarea la teritorii ucrainiene în favoarea Federaţiei Ruse.
Liderul de la Kiev a precizat că “nu are dreptul” să cedeze părţi din ţara sa conform constituţiei şi legilor Ucrainei şi dreptului internaţional.
Preşedintele ucrainian a declarat că acordul de pace revizuit ar putea fi trimis SUA chiar mâine.
Şi a anunţat că țara sa va fi pregătită să organizeze alegeri în următoarele 60 până la 90 de zile, dacă Statele Unite și Europa pot garanta securitatea votului.
El a spus că a cerut Parlamentului propuneri legislative care să permită organizarea de alegeri în timpul legii marțiale.
Recent, președintele Donald Trump a declarat că este timpul pentru alegeri în Ucraina.

