Zeci de răniţi, între care și doi copii, într-un atac rusesc asupra Kievului. Un bloc de apartamente și un spital de pediatrie au fost avariate

Un jurnalist AFP a auzit mai multe explozii şi sirene de alertă aeriană la scurt timp după aceea.
The Number of Civilians who were Injured tonight in the Ukrainian Capital City of Kyiv as a result of the Russian Ballistic Missiles Attack has now Risen to 34 with at least 12 of those requiring Hospitalization; Ukrainian Officials are claiming that all of the Missiles were… pic.twitter.com/BVzwt0UwIk
— OSINTdefender (@sentdefender) December 13, 2023
„În cartierul Dniprovski al capitalei sunt 34 de răniţi. 15 dintre ei au fost internaţi, inclusiv doi copii. 19 au primit asistenţă medicală la faţa locului”, a scris primarul Kievului, Vitali Kliciko pe reţelele de socializare, citând serviciile de salvare.
Potrivit acestuia,”în urma atacului nocturn cu rachete al inamicului asupra cartierului Dniprovski al capitalei, un bloc de apartamente a fost avariat”.
Aproximativ 15 locuitori au fost evacuaţi şi un spital de pediatrie a suferit daune.
Administraţia militară de la Kiev a raportat că resturi de la distrugerea „ţintelor aeriene inamice” au căzut pe cartierele Desnianski şi Dniprovski, o parte a oraşului în care s-a declanşat un incendiu, potrivit aceleiaşi surse.
Acesta este al doilea atac asupra Kievului în decurs de o săptămână. Luni devreme, opt rachete ruseşti au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, potrivit Kievului. Patru persoane au fost tratate de serviciile de urgenţă. Preluare: Agerpres