Zeci de parlamentari democrați, inclusiv Nancy Pelosi, îi cer lui Biden să nu mai trimită arme Israelului

Congresul SUA/ Profimedia Images
7 aprilie 2024, 12:22

Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, o aliată apropiată a preşedintelui Joe Biden, şi alţi 39 de legislatori democraţi au semnat o scrisoare prin care îi cer liderului de la Casa Albă să suspende transferul de arme către Israel.

În scrisoarea lor, legislatorii îşi exprimă „îngrijorarea şi indignarea” faţă de atacul armatei israeliene din 1 aprilie, în care şi-au pierdut viaţa 7 voluntari de la World Central Kitchen (WCK), ONG-ul fondat de maestrul bucătar spaniol Jose Andres.

Din perspectiva acestui atac, ei îi cer lui Biden şi secretarului de stat Antony Blinken să reconsidere trimiterea de arme în Israel şi să suspende orice viitor transfer de arme până când se va face o investigaţie completă asupra atacului şi până se va îmbunătăţi situaţia umanitară din Fâşia Gaza.

„În lumina recentului atac împotriva lucrătorilor umanitari şi a crizei umanitare din ce în ce mai grave, credem că este nejustificat să se aprobe aceste transferuri de arme”, se arată în scrisoarea semnată de Pelosi şi de alţi 39 de democraţi, între care progresista Rashida Tlaib, originară din Palestina.

De asemenea, ei îi cer lui Biden să nu trimită 2.000 de bombe cu diametru mic şi mediu în Israel, pachet care a fost aprobat chiar în această săptămână, înainte de atacul în care au murit cei 7 voluntari ai WCK.

Scrisoarea este relevantă pentru că reprezintă o schimbare în sprijinul acordat Israelului de către Pelosi şi scoate în evidenţă faptul că ideea de a pune capăt transferurilor de arme către Israel nu mai este o cerere venită exclusiv dinspre aripa progresistă a Partidului Democrat, ci pare să se extindă la nivelul întregului partid, comentează EFE, preluată de Agerpres.

Mai mult, scrisoarea vine după ce o altă personalitate democrată importantă, liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a cerut în martie alegeri anticipate în Israel, considerând că premierul Benjamin Netanyahu este un obstacol în calea păcii. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite