Zeci de mii de elevi ucraineni sunt nevoiți să învețe în țări străine. Adaptarea copiilor la noul sistem, dificilă în Polonia
Zeci de mii de copii ucraineni sunt nevoiți să învețe în țări străine. Unii sunt în România, dar marea majoritate sunt găzduiți de Polonia. Inițial urmau programa ucraineană, dar potrivit unor noi reglementări trebuie cu toții să învețe după cea poloneză.
Un băiat de 14 ani este prima oară într-o școală poloneză, alături de alți copii de vârsta lui. A fugit din calea războiului la puțin timp după începerea invaziei.
Este o provocare pentru Polonia, printre principalele țări gazdă pentru refugiații ucraineni. Sistemul de educație, și-așa încărcat, trebuie să facă față la încă peste 130 de mii de elevi și studenți.
Irina, asistentă şcolară ucraineană: Una dintre cele mai mari probleme este limba. Dacă elevii nu o vorbesc, este o barieră în înțelegerea acestei alte culturi, cu alte principii și tradiții.
Și mai este și problema mai largă a generației de elevi din pandemie.
Jedrzej Witkovski, expert: Este foarte important, să ne amintim că pandemia a venit înaintea invaziei rușilor, deci unii copii au făcut școală online patru ani la rând; acesta ar fi al cincilea. Știm că asta are efecte negative asupra rezilienței lor, asupra eficienței învățării.
Copiilor le e dor de casă și de prietenii lor – dar n-au încotro, trebuie să se adapteze. Iar sistemul școlar polonez se adaptează; elevii ucraineni trec mai întâi printr-un an intermediar, de pregătire în poloneză, și apoi li se alătură colegilor lor de generație din țara gazdă.

