Zeci de elevi au studiat oferta școlară a Liceului de Marină din Galaţi. Au participat la jocuri marinărești și au mers pe Dunăre cu nava Steaua Polară
Absolvenţii de clasa a VIII-a intră, peste o săptămână, în focul Evaluării Naționale. Și mulți visează deja la o carieră bănoasă peste hotare. Liceul de Marină din Galaţi are o ofertă atractivă, chiar aici, la noi în ţară. După doar 3 ani de studii, absolvenţii au un loc de muncă sigur, ca marinari pe Dunăre, și salarii de cel puțin 1600 de euro pe lună. Zeci de elevi au mers să ceară detalii și au primit pe lângă informații și o plimbare pe Dunăre.
80 de elevi din județele Galați și Tulcea au venit, însoțiți de profesori, să studieze oferta școlară a Liceului de Marină. Mai întâi au participat la jocurile marinărești, apoi au mers în plimbare pe Dunăre cu nava școlii, Steaua Polară.
Mi se pare o ofertă foarte bună, după 3 ani de școală, un salariu bun și un loc de muncă stabil.
Ar fi o a treia opțiune, aș lua în calcul pentru că mi-a plăcut și aș vrea să fiu marinar.
Nicoleta Puricescu, profesor, Şcoala Gimnazială, com. Lieşti, jud. Galaţi: Cred că avem nevoie nu numai de intelectuali, ci și de oameni care să practice o meserie la modul cel mai serios.
Antoaneta Costea, director, Liceul de Marină Galaţi: Trei elevi vor beneficia de burse în valoare de 2170 de lei, salariul minim pe economie, sunt burse pe care le primesc acei elevi cu rezultate deosebite și care, împreună cu părinții, au decis să se angajeze.
Pe lângă cursurile de zi, elevii școlii au și varianta de a urma cursuri profesionale sau la seral unde, după numai 3 ani, primesc o diplomă de marinar și posibilitatea de a fi angajați pe loc.