Zeci de cadavre exhumate în Fâşia Gaza, unde Israelul promite să îşi crească presiunea militară

22 aprilie 2024, 07:54 (actualizat 22 aprilie 2024, 11:54)

Zeci de cadavre au fost descoperite îngropate în curtea unui spital din Fâşia Gaza care a făcut obiectul unui raid israelian, a declarat duminică Apărarea Civilă din Gaza, în timp ce premierul israelian a promis că va creşte presiunea asupra Hamas, informează AFP.


„În zilele următoare, vom creşte presiunea militară şi politică asupra Hamas, deoarece aceasta este singura modalitate de a ne elibera ostaticii şi de a ne obţine victoria”, a spus premierul Benjamin Netanyahu într-un mesaj video difuzat în ajunul Paştelui evreiesc, citat de Agerpres.

La peste şase luni de la începutul războiului, premierul Netanyahu continuă să îşi proclame hotărârea de a lansa o ofensivă terestră la Rafah, pe care o consideră ultimul mare bastion al Hamas.

Potrivit ONU, aproape un milion şi jumătate de palestinieni strămutaţi sunt adunaţi în acest oraş din extremitatea sudică a teritoriului palestinian.


Vineri, G7 şi-a reafirmat opoziţia faţă de „o operaţiune militară pe scară largă” în acest oraş de la graniţă cu Egiptul, temându-se de o baie de sânge.

Tot în sudul teritoriului palestinian asediat, în Khan Younis, Apărarea Civilă a anunţat că a exhumat cel puţin 50 de cadavre îngropate în curtea unui spital.

Potrivit Apărării Civile, unele din cadavrele găsite în Khan Younis „erau dezbrăcate, ceea ce indică cu siguranţă că (oamenii) au fost arestaţi, torturaţi şi supuşi la rele tratamente din partea armatei de ocupaţie”.

Un fotograf AFP a văzut duminică membri ai Apărării Civile exhumând rămăşiţe umane în curtea spitalului.

Chestionată de AFP, armata israeliană a indicat că verifică aceste afirmaţii.

Israelul şi-a retras soldaţii din Khan Younis pe 7 aprilie, după ce a efectuat ceea ce a numit o „operaţie precisă şi limitată” în acest spital, unul dintre cele mai mari din Gaza.

Această descoperire macabră vine într-un moment în care Statele Unite au aprobat un ajutor militar de 13 miliarde de dolari pentru aliatul lor, Israel.

În privinţa Hamas, aflat la putere din 2007 în Fâşia Gaza, Washingtonul a dat Israelului „undă verde” pentru a continua „agresarea” palestinienilor.

Apărarea civilă din Gaza a raportat, de asemenea, că atacurile israeliene asupra a două locuinţe din Rafah au provocat cel puţin 16 morţi duminică. Ministerul Sănătăţii Hamas a numărat 48 de decese în 24 de ore, ceea ce duce bilanţul total de la începutul războiului la 34.097 de morţi, majoritatea civili.

În Cisiordania ocupată, trei palestinieni, doi adolescenţi şi o femeie, au fost ucişi de soldaţi israelieni în două incidente separate, potrivit Ministerului Palestinian al Sănătăţii. Armata a spus că cei trei au încercat să atace soldaţii. Cu o zi înainte, un raid israelian lângă Tulkarem a făcut 14 morţi, potrivit Semilunii Roşii Palestiniene.

Armata israeliană a anunţat duminică moartea unuia dintre soldaţii săi, care a fost grav rănit pe 17 aprilie în timpul unui atac Hezbollah asupra unui sat din nordul Israelului.

Semn că situaţia rămâne tensionată, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, au susţinut că au lansat duminică 20 de rachete în nordul Israelului din sudul Libanului, ca răspuns la atacurile israeliene din Fâşia Gaza şi Cisiordania.

Sâmbătă seara, la Tel Aviv, manifestanţii au cerut încă o dată demisia premierului Benjamin Netanyahu.

Familiile ostaticilor au cerut israelienilor să lase un scaun gol în timpul mesei rituale de Seder de luni seara, ce marchează începutul sărbătorii evreieşti a Paştelui, pentru a nu-i uita.

„Se apropie noaptea Sederului, iar anul acesta, va trebui să lăsăm un scaun gol”, a spus Ofir Angrest, al cărui frate Matan este ostatic din 7 octombrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite