Voluntarii duc seniorilor României lumina sufletelor lor
Sărbătorile sunt, poate, momentele cele mai grele pentru vârstnicii singuri. Zilele de sărbătoare se petrec în familie, iar lipsa unui suflet aproape aduce întotdeauna întristare. Pentru cei cărora nu le trece nimeni pragul există voluntari, care aduc bucurie și speranță acestor oameni. Asociația ”Niciodată Singur” are peste 250 de voluntari, care îi susțin pe vârstnicii singuri.
De trei ani, Magda s-a obișnuit să urmeze drumul spre prietena ei, doamna Jeni. La fel și acum, în Vinerea Mare, pentru că știe că în spatele ușii cineva o așteaptă.
Doamna Jeni e dovada clară că vârsta e doar un număr în buletin. E născută de 1 iunie, iar în suflet păstrează nesfârșită pofta de viață.
Ioana Ghermăn, beneficiară a programului Niciodată Singur: Apreciez extrem de mult că cineva își face timp pentru noi, adică își rupe din timpul lui, când ar putea să facă altceva. Copiii noștri se duc nu stiu unde, iar Magda vine la mine…
Magda e consultant în relații publice, însă dincolo de meserie e, pur și simplu, un om cu suflet mare.
Magda Smiricinschi, voluntar al Asociaţiei Niciodată Singur: La mine, niciodată satisfacția, bucuria, nu au venit din lucrurile pe care le-am făcut pentru mine, ci dimpotrivă, lucrurile pe care le-am făcut pentru ceilalți. Bucuria pe care am văzut-o la doamna Jeni, de exemplu, de câte ori ne vedem, e o bucurie autentică, i se vede pe chip. Vin la o prietenă, efectiv. Asta simt. E o relație frumoasă, e o bucurie, și apropiere. Și căldura se simte. Când te cheamă inima într-un loc, și faci cu sufletul, e ceva care contează.
Magda este unul dintre cei 259 de voluntari, din 7 orașe al României, care oferă seniorilor prin programul Niciodată Singur, pe tot parcursul anului, inclusiv de sărbători, o parte din timpul lor și, în special, din sufletul lor.
Valentin Georgescu, director executiv Asociația Niciodată Singur: Din păcate, situația în Romania este destul de gravă. Avem unul din doi vârstnici din țară care raportează, cei din orașe, că nu au o persoană pe care să se poată baza în viața lor.
Statisticile arată că, în România, sunt cel puțin 450.000 de vârstnici singuri. Cifrele nu includ, însă, și situația celor din mediul rural.

