Vladimir Putin, în India: Rusia „nu a început conflictul”, ci a reacționat la „o lovitură de stat orchestrată de Occident la Kiev”

5 December 2025, 13:30 (actualizat 5 December 2025, 13:32)

Vladimir Putin acuză Occidentul că ar fi instigat Ucraina să pornească războiul. Aflat într-o vizită oficială în India, liderul de la Kremlin a declarat, într-un interviu, că Rusia „nu a început conflictul”, ci a reacționat la ceea ce numește „o lovitură de stat orchestrată de Occident la Kiev”, eveniment care ar fi dus la anexarea Crimeei și la tensiunile din Donbas.

Putin afirmă că a încercat să rezolve situația pe cale pașnică, dar susține că „nu a avut de ales” și că Rusia s-a angajat în război pentru a-și atinge obiectivele, pe care spune că le va duce până la capăt.

În India, președintele rus urmează să semneze acorduri economice și militare importante cu premierul Narendra Modi, inclusiv contracte pentru sisteme antiaeriene și avioane rusești. Vizita are loc în contextul presiunilor tot mai mari pe care Statele Unite le exercită asupra New Delhi pentru a renunța la importurile de petrol rusesc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite