Vinerea Mare înseamnă şi tradiţionala aglomeraţie din magazine. Clienţii, mai atenţi la preţuri decât în anii trecuţi

22 aprilie 2022, 18:50

În Capitală, raioanele marilor magazine au fost mai goale decât în alți ani de sărbători. Cei care au ales să profite de ziua liberă și să facă ultimele cumpărături pentru Paşte au chibzuit cu atenție înainte să pună marfă în coș.

Un calcul simplu ne arată că dacă în 2021 pentru cumpărăturile de baza, nelipsite de pe masă de Paști și aici vorbim de cozonac, ouă roșii pască, vin mezeluri palteam în jur de 220 de lei, anul acesta este mai mare. Cam 300 de lei petru aceleași produse așa că nu e de mirare că unii români au ales să reducă lista și cantitățile.

Și cadourile au fost o prioritate pentru cei care nu au reușit să își organizeze timpul pentru cumpărături zilele trecute. Piețele din țară au fost ceva mai animate, iar cumpărătorii au venit de la primele ore ale dimineții. În cartierul Alexandru cel Bun, din Iaşi, oamenii s-au înghesuit la tarabe pentru a prinde cele mai proaspete legume și fructe. La mare căutare au fost salată, ridichile, ceapă și usturoiul verde.

Dacă în anii trecuți, din cauza pandemiei, vânzătorii din piețe au avut pierderi, anul acesta ei sunt mai optimiști.

Și piețele din Târgu Jiu au fost aglomerate în Vinerea Mare. Mulți oameni au căutat legume proaspete și verdețuri, dar și ouă. Pe tarabele din piețe, un ou s-a vândut cu un leu. Ceva mai piperate decât anul trecut au fost prețurile trufandalelor.

Comercianții spun că vânzările au scăzut mult față de anul trecut.

La Târgu Jiu, un kilogram de carne de miel s-a vândut, la începutul săptămânii, cu 55 de lei. Apoi prețul a scăzut până la 40 de lei pentru că ciobanii riscau să rămână cu marfă nevândută.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite