Victimele de la Cernobîl, comemorate alături de oficialităţi şi foşti lichidatori. Volodimir Zelenski a acuzat Moscova de terorism nuclear

26 April 2026, 16:20 (actualizat 26 April 2026, 18:40)

40 de ani au trecut de la cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii, de la centrala nucleară de la Cernobîl, de pe teritoriul actual al Ucrainei. Abia în urmă cu 7 ani, reactorul distrus în explozie a fost acoperit cu un aşa zis sarcofag, pentru a limita radiaţiile. Acesta a fost lovit însă de Rusia în timpul războiului din Ucraina, acţiune condamnată vehement. Iar azi, Volodimir Zelenski a acuzat Moscova de terorism nuclear. La ceremoniile de comemorare a victimelor de atunci a venit şi preşedinta Republicii Moldova. 

Sute de locuitori ai satului Slavutih din nordul Ucrainei au comemorat, chiar la miezul nopţii 40 de ani de la tragedia care le-a schimbat destinele. Ei locuiau lângă centrala de la Cernobîl, şi în urma exploziei de acum 40 de ani au fost nevoiţi să se mute în această localitate construită la 50 de kilometri de zona radioactivă.

Şi la Kiev a avut o ceremonie, la care au participat şi foşti lichidatori, acei muncitori şi specialişti trimişi să limiteze dezastrul de la Cernobîl. Mulţi dintre ei au murit între timp, iar cei încă în viaţă au probleme grave de sănătate din cauza radiaţiilor.

“Sunt unul dintre primii (lichidatori), am evacuat oameni şi apoi am condus camioane cu ciment. Am transportat ciment la reactor”

La Kiev a sosit şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru ceremoniile de la împlinirea a 4 decenii de la explozia de la Cernobîl.

Liderul de la Kiev a atras atenţia că Rusia este din nou pe cale să ducă lumea în pragul unei catastrofe nucleare, prin atacurile din Ucraina, între care şi cele asupra sarcofagului de la Cernobîl.

Sarcofagul care protejează reactorul 4 de la Cernobîl a fost lovit de armata rusă, în timpul războiului din Ucraina.

Sarcofagul a costat peste 2 miliarde de dolari şi a fost amplasat în 2019 peste structura originală a reactorului numărul 4, pentru a opri scurgerile radioactive.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă