Via Transilvanica se extinde și în județul Brașov
Drumul turistic Via Transilvanica se extinde și în județul Brașov. Drumeții vor putea parcurge 170 de kilometri prin zone foarte ofertante, cu plecare din celebrul sat Viscri și punct final chiar orașul Brașov. Bornele au fost montate deocamdată doar până în zona Făgărașului, iar zeci de localnici și turiști au vizitat Şona, satul în care se află 7 movile, despre care există mai multe legende.
În ciuda ploii și a noroiului de pe traseu, turiștii s-au bucurat de peisajele și de atracțiile zonei. Au ascultat și poveștile spuse de localnici, precum cele despre castorii care pot fi văzuți pe malurile Oltului.
În satul Şona, până unde a fost marcat în prima faza drumul din județul Brașov, pot fi parcuse 2 trasee: unul pe dealurile de lângă sat, de unde se poate admira toată Țară Făgărașului, și al doilea de-a lungul Oltului, către celebrele movile de pământ, sau guruieţe, cum le spun localnicii. Traseele sunt marcate de 8 borne din andezit, create de artiștii Ștefan Câlția și Virgil Scripcariu. Borna de pe malul Oltului e inspirată din vâltorile acestui răului.
Virgil Scripcariu, sculptor: Mi s-a părut că freamătul acesta al apei, bulboanele, au ceva înspăimîntător și misterios, dar e și plin de viață… am încercat să folosesc elemente vegetale și animale din zonă.
Mihaela Frăţilă, ghid cultural local Şona: Aici lângă Olt avem o bornă care ne aduce aminte de Ivan Patzaichin, de mersul pe Olt, de pescuit.
Via Transilvanica este un traseu turistic de 1.400 de kilometri, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și traversează zece județe. Până de curând, drumul doar tranzita Brașovul, pe o lungime de 26 de km, însă inițiatorii proiectului au considerat că județul merită să fie mai bine descoperit de turiști.
Alin Ușeriu, iniţiator, Via Transilvanica: Sunt atât de mulți oameni care ne susțin. Sunt atât de mulți oameni care au spus – vreau și eu să fac parte, vreau și eu să scriu această poveste. Așa că eu azi sunt aici să vă spun că povestea nu s-a terminat. O scriem împreună.
Emil Morar, primarul comunei Mândra: Cumva ne responsabilizează încît să păstrăm atît natură cît și traseele curate și să fim niște gazde foarte bine primitoare pentru turiștii care ne vor trece pragul.
În următorii 20 de ani, Via Transilvanica se va extinde către toate regiunile istorice ale României.