Veteranul de război colonel (rtr.) Nicolae Streian a împlinit 100 de ani: “Am trăit cu deviza «Nici pe aici nu se trece»!”

Nicolae Streian s-a născut în satul Gladna Română, din județul Timiș, ăe 4 ianuarie 1924, într-o familie de țărani. A luptat în marea bătălie de la Păuliș din anul 1944. Bătălia a rămas în istorie drept una dintre cele mai crâncene lupte din Al Doilea Război Mondial purtate de trupele române.
O mână de elevi ai Şcolii militare de subofiţeri de la Radna, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, au reuşit să ţină în loc trupele inamice. Dintre cei 1500 de ostaşi care au luptat în septembrie 1944 sub comanda colonelului Alexandru Petrescu, doar puţini mai trăiesc acum. Unul dintre ei este Nicolae Streian, pentru care amintirile bătăliei de la Păuliş, unde a luptat cu gradul de elev sergent, au rămas mereu vii.
„Aş dori ca tinerii din ziua de azi – tineri cum eram şi noi pe atunci – să înţeleagă că patriotismul nu este o valoare învechită”, spune veteranul de război.
„Dacă există Iadul pe pământ, atunci frontul de la Păuliș a fost Iadul. Frontul era greu de apărat, erau acolo numai câmpie şi dealuri domoale, fără copaci. A fost greu, treceau gloanțe și șuierau, dar Dumnezeu m-a ferit și iată, trăiesc și astăzi! Am trăit cu deviza «Nici pe aici nu se trece»! – Nicolae Streian.