Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și alți lideri europeni vin la București săptămâna viitoare, la Congresul PPE
Bucureștiul va fi capitala Europei pentru câteva zile: în 6-7 martie va avea loc la Romexpo Congresul Partidului Popular European (PPE).
Congresul PPE va reuni peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări, printre care se vor număra președinta Comisiei Europene – Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European – Roberta Metsola, șefi de state și de guverne, președinții de partide din partea PPE, dar și comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.
Programul Congresului PPE va cuprinde pregătirile și strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar și alegerea principalului candidat al partidului.

