Urnele s-au închis în Republica Moldova. Votarea continuă în secțiile din afara granițelor. Peste 54% dintre alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 21:00. Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo au mulțumit alegătorilor

3 noiembrie 2024, 07:31 (actualizat 3 noiembrie 2024, 21:45)

Cetățenii Republicii Moldovei decid cine le va fi președinte pentru următorii patru ani. În turul al doilea au ajuns doi candidați: actualul președinte, Maia Sandu, reprezentanta Partidului Acțiune și Solidaritate, care a obținut în primul tur 42,45% din voturi, și Alexandr Stoianoglo, al Partidului Socialiștilor, ales de 25,98% dintre votanți. Odată cu șeful statului, moldovenii își aleg și direcția în care merge țara.

ACTUALIZARE Peste 54% dintre alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 21:00.

ACTUALIZARE Peste 53.44 % din alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 20:00. Prezenţa la vot este mult mai bună decât în primul tur al prezidenţialelor. La ora 20:00, numărul votanţilor este cu aproximativ 150.000 de persoane mai mare decât era la aceeaşi oră, pe 20 octombrie.

ACTUALIZARE Peste 52.25 % din alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 19:00

ACTUALIZARE Record absolut în diaspora. Cetățenii R. Moldova din diaspora s-au mobilizat! Până la ora 18:00, peste 260.000 de moldoveni aflați peste hotare au votat în turul doi al alegerilor prezidențiale. În turul 2 din 2020 au votat 263 177 persoane din diaspora – record absolut care a fost doborât.

Natalia Chicu – jurnalist TVR: Este o zi importantă pentru Republica Moldova, dar și o prezență importantă la vot se atestă de astăzi. Este vorba mai exact despre o prezență până la această oră, de 50,4 % sau 1,54 de milioane de cetățeni care și-au exercitat dreptul la vot. La vot cei mai activi, dacă este să vorbim despre Republica Moldova, aici pe țară, sunt cetățenii cu vârsta cuprinsă între 56 și 75 de ani, urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 36 și 55 de ani, iar cea mai activă prezență este în municipiul Chișinău, unde s-au prezentat și au exercitat deja dreptul la vot. 51 % dintre alegători, urmate de Dondușeni, Bălți și Șoldănești, iar la polul opus sunt alegătorii din Cantemir. Dacă este să vorbim despre alegătorii din afara țării, prezența este de peste 260.000 de cetățeni. Cei mai activi sunt cei din Franța, Italia, dar și România.

Dacă este să facem descrierea alegătorilor care votează peste hotarele Republicii Moldova, atunci vedem o diferență. Prezența tinerilor este mai activă, vorbim despre tinerii cu vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani, urmați de cei cu vârsta cuprinsa între 36 și 45 de ani. Vreau să vă spun că alegerile de astăzi sunt monitorizate de 2.400 de observatori naționali și internaționali și, în acest context, observatorii deja au sesizat peste 600 de încălcări. Poliția are aproape 100 de încălcări, dintre care peste 500 de observatori naționali. Aici vorbim despre fotografierea buletinului de vot, deteriorarea buletinului de vot, corupere electorală, dar și transportarea organizată a alegătorilor atât în țară cât și peste hotare. Dacă este să vorbim despre hotare, poliția a anunțat că a fost sesizată în privința transportării alegătorilor din Federația Rusă în Turcia, Belarus, dar și Azerbaidjan. În total, la urne, astăzi, sunt așteptați să-și exercite dreptul de vot puțin peste 3 milioane de cetățeni, atât în țară cât și în străinătate. Pentru ca scrutinul de astăzi – turul II prezidențial să fie declarat valid, trebuie să fie o prezență de 20 %.

ACTUALIZARE MAE: Patru secţii de votare constituite pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova în Germania şi Anglia au fost ţinta unor alerte cu bombă, a anunţat, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit sursei citate, toate cele patru alerte au fost false, după verificările făcute de autorităţile ţărilor respective.

ACTUALIZARE Până la ora 18.00 au votat 1.523.036 de persoane, ceea ce reprezintă 50 % din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale.

ACTUALIZARE Până la ora 17.00 au votat 1.417.444 de persoane, ceea ce reprezintă 47 % din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale. 

ACTUALIZARE O femeie reținută de oamenii legii. Ar fi propus bani unei familii pentru a vota, astăzi, împotriva unui candidat electoral. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, iar în timpul perchezițiilor autorizate la domiciliul acesteia au fost depistați circa 24 000 de lei, liste ale persoanelor remunerate pentru a vota împotriva unui candidat electoral, pliante, mesaje care confirmă implicarea ei în aceste ilegalități, dar și alte probe relevante cauzei penale. Femeia a fost reținută pentru 72 de ore.

VEZI ȘI Serverele Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, ţinta unui atac cibernetic

ACTUALIZARE  Până la ora 16.00 au votat 1.281.518 de persoane, ceea ce reprezintă 43,01% din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Referitor la unele incidente înregistrate la secțiile de vot până la ora 16.00, Angelica Caraman, președintele CEC, oferă ultimele informații: Despre acele sesizări pe care le-am recepționat, dacă e să le totalizăm pe țară, vorbim de cazuri de fotografiere a buletinului de vot – 42 de cazuri, deteriorarea buletinelor de vot – 2 cazuri, scoaterea buletinelor de vot din secția de votare – 2 cazuri, agitație electorală interzisă – 20 de cazuri, afișaj electoral neautorizat – 6 cazuri, transportare organizată a alegătorilor, este în creștere, s-au constatat deja 12 cazuri, prezența mai multor persoane în cabina de vot – un caz. Din păcate, pe parcursul zilei de astăzi, autoritățile au intervenit în 18 cazuri de corupere electorală. Au demarat deja investigațiile corespunzătoare și în următorul breafing vom veni cu actualizări la aceste date. De asemenea, am fost informați astăzi de către Serviciul tehnologia informației și securitate cibernetică că am avut câteva incindente de securitate cibernetică care au afectat temporar disponibilitatea resurselor informaționale ale Comisiei Electorale Centrale. Colegii noștri din birouri ne-au sesizat despre încetinirea funcționalității programului care înregistrează alegătorii la urna de vot, deci concluzia este că am fost ținta unor atacuri cibernetice de tip DOS – e o supraîncărcare artificială a serverelor prin multiple solicitări simultane și din cauza acestora am avut aceste încetiniri temporare. Important este să spunem că responsabilii au acționat conform protocoalelor de securitate și au restabilit funcționalitatea sistemelor utilizate în ziua alegerilor. Comisia Electorală Centrală își reiterează angajamentul ferm pentru un proces electoral corect și transparent și condamnă orice încercare de încălcare a legislației electorale și de influențare a votului alegătorilor. Reamintim că secțiile de votare rămân deschise până la ora 21.00, iar noi continuăm să monitorizăm atent desfășurarea procesului, atât în țară cât și peste hotare. Încurajăm toți alegătorii să își exercite dreptul de vot în mod responsabil, corect, pentru a contribui de comun la un proces electoral onest și democratic.

ACTUALIZARE Potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală, până la ora 15:00 au votat 1.150.335 alegători, ceea ce înseamnă 39,08% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Prezenţa la vot este mult mai bună decât în primul tur al prezidenţialelor, atunci când, la aceeaşi oră, se înregistra o participare de 35,13%. La ora 15:00, numărul votanţilor este cu aproximativ 150.000 de persoane mai mare decât era la aceeaşi oră, pe 20 octombrie.

ACTUALIZARE Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu: Deși avem o mobilizare relativ bună, vedem că grupurile criminale organizate nu se liniștesc.

ACTUALIZARE O tentativă de transportare a alegătorilor din Federația Rusă în Republica Moldova a fost descoperită de oamenii legii din R. Moldova, implicând curse avia din Federația Rusă spre Istanbul.

ACTUALIZARE Prezență de 35%, la ora 14.04

ACTUALIZARE Poliția din R. Moldova transmite că există indicii de transportare organizată a alegătorilor la urne, în republică și în afara ei

ACTUALIZARE 20 de secții de votare deschise în Franța pentru alegerile prezidențiale din R. Moldova. Aici trăiesc 100.000 de cetățeni moldoveni

ACTUALIZARE Marcel Ciolacu, premierul României, îndeamnă la vot pentru Maia Sandu, într-o postare pe Facebook:

Marcel Ciolacu: Îi îndemn pe toți cetățenii Republicii Moldova, din țară sau din diaspora, să meargă astăzi la vot și să aleagă calea europeană. Un vot masiv pentru doamna Maia Sandu va însemna o șansă în plus pentru fiecare dintre ei la o viață mai bună, în democrație, stabilitate și pace. Alternativa rusească înseamnă doar condamnare la sărăcie și izolare internațională.

ACTUALIZARE Prezență de 30%, la ora 13.08

ACTUALIZARE Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi-a manifestat duminică speranţa că alegătorii vor ieşi în număr cât mai mare la vot şi că vor proteja ţara de rele.

„Eu am votat cu Moldova. Am încredere că cetăţenii noştri vor alege bine pentru ţara noastră. Ei, de fiecare dată, au dus ţara înainte, ei au protejat-o de rele”, a subliniat Maia Sandu.

ACTUALIZARE Moldovenii stau la cozi imense la cele două secții de vot din Moscova. În timp ce așteaptă, cântă și dansează

ACTUALIZARE Cozi uriașe la secțiile de vot din București pentru al doilea tur al prezidențialelor din R. Moldova. Prezență peste cea din primul tur și la Iași

ACTUALIZARE Prezență de 25%, la ora 12.13

ACTUALIZARE Presă: Deplasări din Rusia, inclusiv din Kursk, spre Belarus și Azerbaidjan, pentru vot la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Secțiile din Moscova nu ar face față

ACTUALIZARE Prezență de 20%, la ora 11.27, ceea ce face ca scrutinul al doilea să fie valid din punct de vedere al prezenței. Potrivit legii, dacă o cincime din alegători votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, scrutinul poate fi considerat valid.

ACTUALIZARE Transport de alegători în Republica Moldova din Rusia, prin Istanbul, anchetat de autoritățile din Chișinău. Șefa CEC confirmă că se fac investigații

ACTUALIZARE Candidatul Partidului Socialiştilor, Alexandr Stoianoglo, la vot: Exprimarea în limba română nu este o condiție pe care un candidat la funcția de președinte trebuie să o îndeplinească

ACTUALIZARE Informații înregistrate cu incidente electorale până la ora 09:30. Total – 11 încălcări. Afișajul electoral neautorizat – 2 (Chișinău, Soroca); Agitație electorală – 2 (Chișinău,  Sîngerei); Fotografierea buletinului de vot- 2 (Nisporeni, Sîngerei); Încălcarea dreptului la vot-1 (Chișinău); Transportarea alegătorilor -1 (Hîncești); Alte incidente (prezenţa persoanelor în stare de ebrietate la secţia de votare, conflicte, acţiuni huliganice) – 3 (Chișinău-2, Soroca-1)

ACTUALIZARE Prezență de 15% la ora 10.43

ACTUALIZARE Rusia ar intenționa să perturbe votul diasporei din Republica Moldova, inclusiv prin alerte false cu bombă, susține o sursă guvernamentală de la Chişinău.

ACTUALIZARE Pragul de 10% al prezenței la vot a fost atins la ora 9.55.

ACTUALIZARE Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor, a votat puțin înainte de ora 9.00. El a venit la secția de votare însoțit de soția sa.

„Am votat pentru o Moldova liberă, stabilă, prosperă.  O Moldovă care respectă oamenii săi indiferent de etnie, limbă vorbită, religie, viziuni politice.  O Moldovă care nu stă cu mâna întinsă, dar se dezvoltă într-o relație de armonie și cu vestul, și cu estul”. Este declarația făcută de candidatul PSRM la prezidențiale, la ieșirea din secția de vot.

ACTUALIZARE Pragul de 5% al prezenței la vot a fost atins la ora 8.53.

ACTUALIZARE Până la ora 08:15 au votat 70.051 de cetățeni ai Republicii Moldova, ceea ce reprezintă 2,57% din totalul persoanelor cu drept de vot, anunță TVR Moldova.

ACTUALIZARE În diaspora au fost organizate secții de vot în 37 de țări. Prima ambasadă care și-a deschis porțile pentru alegătorii basarabeni este cea din Japonia, unde se votează deja de la ora 4.00 (ora României).

Iată mesajul unui grup de turiști moldoveni care au votat la ambasada din Tokio:

Cele 2.000 de secții de vot din Republica Moldova s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00. La urnele de vot sunt așteptați în jur de 3,3 milioane de alegători înscriși în scrutinul de stat. În al doilea tur de scrutin, alegătorii primesc un singur buletin de vot cu numele celor doi candidați. Față de alte alegeri, cetățenii care votează primesc un abțibild, în loc de ștampila pe cartea de identitate.

Turul doi de scrutin, în cifre

Alegătorii sunt așteptați să voteze la cele 2 219 secții de votare, dintre care 1 988 deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului.

Alegeri in Republica Moldova. Vot/Foto/Profimedia Images

231 de secții de votare au fost organizate în 37 de țări, inclusiv cu 3 secții de votare pentru cei care și-au exercitat votul prin corespondență.

Pentru turul II de scrutin, CEC a tipărit în total 3.659.696 buletine de vot, dintre care 2.820.496 buletine de vot pentru secțiile de votare din țară și 839.200 buletine de vot pentru secțiile de votare din străinătate.

Dintre acestea, 2.906.891 în limba română, 746.929 în limba rusă, 3.900 în limba găgăuză, 870 în limba rromani, 991 în limba bulgară și 115 în limba ucraineană.

În buletinul de vot se regăsesc doi candidați, stabiliți în ordinea descreșterii numărului de voturi obținute în primul tur:

-Sandu Maia, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;

-Stoianoglo Alexandr, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.

Pentru votul prin corespondență au fost expediate 1 809 plicuri cu buletine de vot, iar până pe 31 octombrie 2024, ora 18:00, birourile electorale ale secțiilor de votare pentru votul prin corespondență din cele 3 țări au recepționat 1 447 plicuri – Ottawa (Canada) – 436 plicuri, Washington D.C. (SUA) – 790 plicuri și Stockholm (Regatul Suediei) – 221 plicuri.

Turul II de scrutin va fi monitorizat de peste 2 400 de observatori naționali și internaționali acreditați de către CEC.

În turul I, prezența la vot a fost de peste 51,5%.

Știre în curs de actualizare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite