Miercuri 18 iunie 2025 | București 21˚C / Mai mult noros

Uraganul Milton a traversat Florida. Patru decese, case distruse şi milioane de oameni fără electricitate

10 octombrie 2024, 06:19 (actualizat 10 octombrie 2024, 21:06)

Furtuna-monstru Milton a lovit Florida, cu vânt de aproape 120 de km pe oră. Urgia a făcut patru victime. Mai multe case au fost distruse şi milioane de oameni au rămas fără electricitate. În cele din urmă, uraganul a părăsit statul american fără să provoace inundaţiile care se anunţau istorice. Aseară târziu, preşedintele american, Joe Biden, avertizase că Milton va fi una dintre cele mai distrugătoare furtuni din Florida ultimului secol. Furtuna s-a îndepărtat de uscat, spre Oceanul Atlantic. Și Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o atenționare de călătorie. Cetățenii români care se confruntă cu situații de urgență se pot adresa Consulatului General al țării noastre la Miami.

Uraganul Milton, „extrem de periculos”, a ajuns pe coasta de vest a Floridei „lângă Siesta Key, în comitatul Sarasota”, a scris agenţia americană în buletinul său de la orele 20.30 (joi, 00.30 GMT).

Cel puţin patru oameni şi-au pierdut viaţa din cauza unor tornade care au spulberat o comunitate alcătuită majoritar din pensionari.

Keith Pearson, şeriful comitatului Saint Lucie: Încercăm să ne revenim, să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi. Din nou vă spun, această comunitate a fost lovită. Conform datelor de pe radar, am fost loviți cel mai puternic și cel mai rapid. Ne pregătim pentru astfel de situații, dar nu putem anticipa și nu putem face nimic atunci când avem mai multe tornade, ating solul într-un interval de timp atât de scurt, în comunitatea noastră. Este pur și simplu devastator. Nu există cuvinte care să poată descrie asta.

Vremea s-a înrăutățit de la o oră la alta în peninsula sudică a Floridei. Într-o primă fază, Milton a declanșat o serie de tornade. Meteorologii au emis zeci de avertizări pentru o mare parte a statului.

Michael Brennan, directorul Centrului Național pentru Uragane: Puteți vedea pe radar o cantitate uriașă de precipitații care se răspândește în părțile centrale și nordice ale Floridei. Precipitații abundente, inundații rapide. Am avut mai multe avertizări de tornadă în centrul și sudul Floridei astăzi și acest pericol va continua. Suntem îngrijorați în special de această zonă, de la râul Anclote până la Tampa Bay, prin Sarasota, Port Charlotte și Fort Myers.

Connor Ferin, proprietarul unei case din Fort Myers: Asta, toate astea s-au întâmplat brusc. Geamurile au fost sparte, iar eu cred că eram chiar aici când s-a întâmplat. Pisica mea era acolo, pe birou, am luat cei doi câini, am fugit sub pat și asta a fost tot. Probabil un minut în total.

În jur de două milioane de locuitori ai Floridei au primit ordin de evacuare. Alte milioane erau în calea furtunii.

După ce a discutat cu responsabilii Centrului național pentru uragane și ai Serviciului de Meteorologie, președintele Statelor Unite, Joe Biden, a avertizat într-un mesaj transmis de la Casa Albă în privința puterii distructive a furtunii.

Joe Biden: Îi încurajez pe toți să caute un adăpost mai sigur

Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii: În prezent, Milton este de categoria a treia, cu viteze ale vântului de până la 120 mile/h, dar nimeni nu ar trebui să se lase păcălit. Se așteaptă în continuare să fie unul dintre cele mai rele, mai distructive uragane care au lovit Florida în decursul unui secol. Milton încă are o capacitate de distrugere incredibilă. Poate distruge comunități, poate provoca pierderi de vieți omenești. În acest punct, evacuarea este probabil dificilă, așa că îi încurajez pe toți să caute un adăpost mai sigur. Uneori, o deplasare de doar câțiva kilometri poate face diferența între viață și moarte.

Președintele i-a îndemnat pe toți cei care se află în calea uraganului Milton să asculte oficialitățile locale și să urmeze instrucțiunile. Au fost însă destui curioși care s-au aventurat să surprindă în imagini furia naturii.

Robert Russell, locuitor din Tampa: Nu am de gând să-mi risc viața, dar, într-o anumită măsură, este minunat să o vezi pe mama natură în acest fel, cu această forță.

Sute de mii de locuințe fără curent electric

Peste trei milioane de persoane au rămas fără curent electric imediat ce furtuna a atins țărmul. Mii de angajați ai serviciilor federale au fost mobilizați pentru intervențiile de urgență.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a dispus prepoziționarea echipelor de căutare și salvare. Au fost pregătite 20 de milioane de pachete cu hrană pentru sinistrați.

Furtuna s-a îndepărtat de uscat, spre Oceanul Atlantic

Casa a vibrat când rafalele de vânt s-au intensificat, iar eu am vomitat de două ori pentru că mi s-a făcut rău la stomac, dar în rest sunt bine și casa este în regulă.

Am avut daune la copertină în timpul uraganului Ian, aceste copertine fuseseră instalate luna trecută. Acum, cu Milton, am pierdut copertinele noi, debarcaderul nostru este distrus și avem şi unele daune la acoperiș, din cauza obiectelor care au fost aruncate prin aer.

Uraganul Milton a provocat pagube imense. Tampa Bay a scăpat însă fără inundaţiile catastrofale anunţate de autorităţi, iar pericolul a trecut. Furtuna s-a îndepărtat de uscat spre Oceanul Atlantic.

Ron Desantis, guvernatorul statului Florida: Furtuna a fost semnificativă, dar, din fericire, nu a fost cel mai rău scenariu. A slăbit în intensitate înainte de a atinge țărmul, iar vârful furtunii, așa cum a fost raportat inițial, nu a fost la fel de puternic precum în cazul uraganului Helene.

Milton a lovit Florida la doar două săptămâni după ce uraganul Helene a făcut prăpăd în această zonă. Cel puţin 237 de persoane au murit, dintre care 15 în Florida.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite