Uniunea Europeană pregătește reguli mai dure pentru accesul copiilor la social media
Experți consultați de Comisia Europeană recomandă restricționarea accesului la social media pentru copiii sub 13 ani în întreaga Uniune Europeană. Și, ulterior, un acces gradual. Propunerea legislativă ar urma să fie inițiată din toamnă. Președintele Comisiei Europene spune că rețelele sociale nu sunt jucării, iar specialiștii în psihiatrie pediatrică afirmă că, deși nu există încă un diagnostic de dependență de social media, semnele se văd uneori și la copii de vârste foarte mici.
Copiii sub 13 ani nu ar trebui să intre pe rețelele sociale fără supravegherea părinților, recomandă experții, sau fără să participe la proiecte educaționale.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene: Noi, în Europa, credem că părinții sunt cei care își cresc copiii, și nu algoritmii abuzivi. În acest sens, permiteți-mi să fiu foarte clară: rețelele sociale nu sunt o jucărie.
Uniunea Europeană își adaptează legislația pentru a-i proteja pe copii. Un sondaj al Organizației Salvați Copiii arată că jumătate dintre cei chestionați spun că au fost contactați de persoane necunoscute prin intermediul rețelelor sociale. Unii s-au simțit amenințați și doar 5% știau cum să ceară ajutor.
George Roman, director de programe Salvați Copiii: Dacă viața unui copil se desfășoară în mediul online, într-un scrolling neîntrerupt, asta va crea, de fapt, personalități deformate, iar acest lucru se va reflecta mai târziu, în viața de adult.
Dependența de social media nu este recunoscută ca diagnostic formal, însă psihiatrii observă semne chiar și la copii mai mici de 3 ani.
Andreea Popescu, medic specialist psihiatrie pedriatică: La îndepărtarea dispozitivului, adică a telefonului, tabletei sau a accesului la platformele de socializare, apar simptome de sevraj, care se pot manifesta prin iritabilitate, anxietate și irascibilitate.
Și România pregătește o lege pentru protejarea minorilor, aflată în dezbatere la Camera Deputaților. Aceasta prevede că minorii sub 16 ani au nevoie de acordul expres al părinților pentru a-și crea conturi pe platforme online sau pe rețele de socializare, iar furnizorii trebuie să aplice mecanisme de verificare a vârstei.

