”Cine poate opri Franța?” Răspunsul Spaniei pentru cei care îi vedeau campionii lumii pe Mbappe&co.

”Înlocuiți Durban cu Dallas, înlocuiți-l pe Puyol cu Oyarzabal și Pedro Porro, iar povestea are un final la fel de fericit ca acela de a putea disputa finala unui Campionat Mondial pentru a doua oară în istoria noastră.

Spania a învins Franța (0-2), cea mai bună echipă de până acum din acest campionat, dar, mai presus de toate, și-a câștigat admirația și respectul fanilor fotbalului, oriunde ar locui aceștia.

E greu să joci mai bine, să îmblânzești o fiară cu talentul adversarului, să-i faci să pară mici pe giganți precum Mbappé, Olise sau Dembélé.

Toate acestea le-a realizat La Roja, care va disputa finala duminica viitoare la New York/New Jersey. A doua stea, acel miracol, este puțin mai aproape”.

Pasajul de mai sus, publicat de ziarul de sport AS la scurt timp după încheierea meciului Franța-Spania 0-2, descrie foarte bine entuziasmul care a cuprins media și publicul spaniol după un meci cu adevărat magistral reușit de echipa condusă de Luis de la Fuente.

Franța a impresionat o lume-ntreagă înainte de meciul cu Spania

Majoritatea comentatorilor vedeau Franța favorită nu doar la victorie cu Spania, în prima semifinală a CM 2026, ci și la câștigarea marelui trofeu de campioană a lumii.

 ”Muschetarii invincibili”, ”Cine mai poate opri Franța?” erau titluri care au circulat masiv în presa lumii.

Pe bună dreptate, deoarece jocul lui Mbappe&co. a fost minunat până la semifinala cu Spania.

Cu toate acestea, jucătorii La Roja au reușit o partidă impecabilă, în care au anihilat complet atacul devastator al Franței și au pus deseori în pericol poarta adversă.

Dar care a fost cheia victoriei Spaniei?

Un răspuns stă în numele lui Luis de la Fuente. Iar jurnaliștii de la AS au dat mai multe exemple care arată că alegerile antrenorului La Roja au făcut diferența.

”Cazul Pedri” vorbește de la sine despre puterea lui De la Fuente de a decide uneori chiar împotriva curentului majoritar; dacă iese bine – el ajunge erou (cum e acum odată cu calificarea în finală), dacă nu – devine învins.

Iată ce menționează în acest sens analiza AS:

”În orele premergătoare meciului, colegul nostru Juan Jiménez a scris un articol intitulat Pedri, o chestiune de stat. Oare chiar era așa? Fără a ajunge la cutremurele din trecut ale echipei La Roja, precum Raúl da sau Raúl nu, adevărul este că titularizarea jucătorului din Insulele Canare a deschis o dezbatere interesantă.

De la Fuente a decis că era mai bine ca Pedri să înceapă meciul pe banca de rezerve și ca locul său să fie ocupat de Fabián Ruiz, așa cum s-a întâmplat în sferturile de finală împotriva Belgiei.

Aceasta urma să fie una dintre acele chestiuni care rămân în sertar până la aflarea rezultatului final al meciului: dacă Spania câștiga, acolo ar fi rămas pentru totdeauna, în sertar, dar dacă Spania pierdea…

Selecționerul a stabilit acea echipă de start înainte de a afla componența echipei lui Deschamps, deși de cealaltă parte a Pirineilor circulau, cu câteva ore înainte, zvonuri conform cărora Barcola urma să intre în locul lui Doué. Așa s-a și întâmplat.

Deschamps a mizat pe precauție și l-a introdus pe Koné în locul lui Rabiot, care avea un cartonaș galben. Iar la zece minute după reluare, l-a preferat pe Doué în locul lui Barcola. De la Fuente, între timp, aștepta.

Și poate că a fost o mișcare înțeleaptă, ca a călugărilor tibetani, pentru că avea încredere că trecerea minutelor va da naștere acelui joc plăcut care caracterizează Spania.

Și s-a întâmplat, din nou cu clarviziunea lui Olmo ca bastion. Jucătorul de la Barça a primit mingea de la Pedro Porro și i-a oferit o pasă de pereche, în ciuda faptului că a fost faultat.

Iar jucătorul de la Tottenham a finalizat nu așa cum scrie în cartea de identitate, adică precum fundașul dreapta, ci ca și cum ar fi fost chiar Messi: calm și cu o lovitură lângă bară.

Mai era mult până la final, eram abia în minutul 58, dar Spania nu s-a mulțumit să țină respirația, ci a vrut să dea o lovitură de maestru cu care să decidă soarta semifinalei. În minutul 61 s-a ajuns la 0-3 după o fază superbă a lui Lamine, dar totul s-a rezumat la un ofsaid de câteva milimetri. Nu a contat, caruselul de schimbări din ambele echipe nu a schimbat situația, iar Spania a ajuns la linia de sosire cu dificultățile specifice atunci când ai în față vicecampioana de la CM Qatar 2022. Finala era acolo, o aveam deja în buzunar. Mai sunt cinci zile în care să ne bucurăm de această poveste minunată”, conchid jurnaliștii spanioli.