Uniunea Europeană cere țărilor membre să taie cel puțin 10% din consumul de apă. „Chiar și când facem un duș, trebuie să fim conștienți de consum”

Dus, apa, consum de apă. Sursa Profimedia images
29 mai 2025, 14:30 (actualizat 29 mai 2025, 14:34)

Bruxelles-ul va îndemna țările UE să reducă consumul de apă cu cel puțin 10 % până în 2030, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu secete mai lungi și mai răspândite.

Planul, care urmează să fie prezentat luna viitoare și a fost consultat de Financial Times, reprezintă prima inițiativă oficială a Comisiei de stabilire a unui obiectiv de eficiență a apei, reflectând îngrijorarea față de scăderea rezervelor de apă subterană ale Uniunii.

„Trebuie să ne gândim la modul în care folosim apa mai eficient”, a declarat Jessika Roswall, comisarul european pentru mediu. „Chiar și când facem un duș, trebuie să fim conștienți de consum.”

Sudul Europei – în prima linie a crizei

Restricțiile sezoniere privind consumul de apă, inclusiv interzicerea umplerii piscinelor, sunt tot mai frecvente în sudul Europei.

  • În Grecia, directorul executiv al companiei EYDAP, Haris Sachinis, avertizează că Atena ar putea rămâne fără apă în următorii doi ani, dacă nu se iau măsuri urgente și condițiile hidrologice actuale persistă.
  • În Cipru, ministrul agriculturii Maria Panayiotou a declarat că 2025 marchează al treilea an consecutiv de secetă, fiind „al optulea cel mai grav an pentru rezervele de apă” din ultimele cinci decenii.
  • În Suedia, patria comisarului Roswall, în unele regiuni udarea grădinilor cu furtunul este interzisă.
  • În Franța și Spania, au avut loc conflicte între fermieri și ecologiști pe tema drepturilor de utilizare a apei și a planurilor de construire a barajelor.

Un plan pentru un viitor mai rezistent la stresul hidric

Comisia își propune să crească reziliența Uniunii în fața „stresului hidric”, o situație în care cererea de apă depășește oferta.

Planul include:

  • Investiții în infrastructură (conducte, pompe, stații de tratare);
  • Combaterea pierderilor — aproximativ 25% din apa potabilă din UE se pierde prin scurgeri, iar în țări precum Bulgaria, pierderile ajung la 60% anual;
  • 23 de miliarde de euro sunt necesari anual pentru modernizarea infrastructurii de apă, potrivit estimărilor Comisiei;
  • Banca Europeană de Investiții va susține un program de 15 miliarde de euro în împrumuturi și garanții în perioada 2025–2027.

Reutilizarea apei și implicarea statelor membre

Doar 2,4% din apa folosită în UE este reutilizată, arată documentul. Planul încurajează statele membre să:

  • Își stabilească propriile obiective naționale;
  • Colecteze mai multe date, în special în domenii unde informațiile lipsesc;
  • Investească în soluții durabile și inovative.

Deși ținta de reducere cu 10% nu este obligatorie, Comisia va face presiuni pentru adoptarea unor măsuri reale. Unele țări, cum este Spania, și-au stabilit deja obiective proprii.

Apa nu respectă granițele naționale. Trebuie să colaborăm”, a subliniat Roswall.

Riscuri economice și avertismente bancare

Băncile și instituțiile financiare devin tot mai conștiente de riscurile legate de lipsa apei. Banca Centrală Europeană a avertizat recent că doar lipsa apei de suprafață pune în pericol aproape 15% din PIB-ul zonei euro.

Deși ploile abundente din primăvara acestui an au reumplut unele rezervoare din sudul Europei, oficialii și companiile rămân îngrijorați de penuriile de apă pe termen scurt.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite