Joi 26 iunie 2025 | București 27˚C / Senin

Un cioban a fost omorât în bătaie de proprietarul unui teren, pentru că şi-a dus oile la adăpat pe pământul lui

3 iunie 2025, 12:28

Caz şocant la Galaţi. Un cioban de 52 de ani a fost omorât în bătaie de proprietarul unui teren, doar pentru că şi-a dus oile la adăpat pe pământul său. Fântâna respectivă era de ceva vreme motiv de dispută între cei doi. Suspectul riscă să petreacă zeci de ani în spatele gratiilor. Atenţie, sunt informaţii cu puternic impact emoţional.

Incidentul s-a petrecut la marginea comunei Rădești din județul Galați, un loc unde sunt mai multe stâne, dar puține surse de apă pentru animale.

Din acest motiv, ciobanul mergea uneori cu oile pe terenul vecin, ca să le adape dintr-o fântână. Supărat, proprietarul s-a mai certat de câteva ori cu el, ba chiar l-ar fi agresat fizic.

Duminică, acesta și-a pierdut cumpătul și l-a snopit în bătaie pe cioban. Medicii sosiți în ajutor nu l-au mai putut salva pe bărbat.

Tot satul știa de conflictul celor doi și nimeni nu a fost mirat că s-a ajuns la crimă.

Suspectul în vârstă de 23 de ani a fost reținut pentru omor. Bărbatul riscă până la 20 de ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite