Ucraina are o nouă armă care lovește la 700 de km. Cel mai mare producător european de armament a semnat un contract cu autoritățile de la Kiev
La mijlocul săptămânii, un aeroport din nord-vestul Rusiei, situat la 600 de km de frontiera ucraineană, a fost ținta unui atac. Patru avioane de transport au fost distruse sau grav avariate. Atacul, cel mai îndepărtat de linia frontului, a fost pus de ruși pe seama ucrainenilor.
Ca de obicei, Kievul nu comentează loviturile de pe teritoriul Rusiei, dar acum, după doar două zile, președintele Zelenski a dezvăluit noile capabilități ale armatei sale.
VOLODIMIR ZELENSKI – preşedintele Ucrainei: Am avut o conferinţă cu oficiali din guvern şi armată. Am discutat despre situaţia de pe front şi acţiunile noastre ofensive. Dar şi despre noile arme, arme ucrainene care pot lovi la 700 de km depărtare.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Desigur că privim negativ acest lucru. Clar, orice fabrică producătoare de arme, în special acel tip de arme care se lansează împotriva noastră, devin obiective speciale pentru armata noastră.
BAE Systems, producătorul britanic de armament și cel mai mare contractor european în domeniu, a anunțat deschiderea unei entități legale în Ucraina. Acordul a fost semnat după o întâlnire la Kiev între președintele Zelenski și directorul companiei.
BAE Systems va începe discuții cu parteneri locali pentru a produce artilerie ușoară dar cel puțin pentru moment nu sunt planuri pentru a deschide o fabrică sau un birou local. Chiar și așa, este un semnal bun pentru Ucraina, care își continuă contra-ofensiva în teritoriile ocupate de ruși.
Ritmul acestei operațiuni a fost însă criticat de unii, lucru care l-a înfuriat pe ministrul de externe, Dmitro Kuleba.
DMITRO KULEBA – ministrul de Externe al Ucrainei: A critica ritmul lent al contraofensivei este egal cu a-i scuipa în faţă pe soldaţii ucraineni care îşi sacrifică viaţa în fiecare zi, înaintând şi eliberând kilometru după kilometru de pământ ucrainean. Le-aş recomanda tuturor criticilor să tacă din gură, să vină în Ucraina şi să încerce să elibereze ei măcar un centimetru pătrat de pământ.
Contraofensiva ucraineană se concentrează în special în sud-estul țării. În regiunea Zaporojie, au loc noi evacuări din mai multe sate aflate la doar câțiva kilometri de linia frontului.
În Zaporojie, la fel că în celelalte trei regiuni anexate de Rusia după începerea războiului, Donețk, Luhansk și Herson, oficialii instalați de Moscova organizează alegeri regionale pentru a-și consolida puterea în ceea ce numește „noile sale teritorii” pe care nu le controlează în totalitate. Anexarea acestora nu este recunoscută nici de majoritatea țărilor lumii.