Turcia: Un incendiu forestier ameninţă zone locuite din provincia Izmir. Aeroportul a suspendat temporar zborurile
Stațiunile din vestul Turciei sunt devastate de un incendiu de vegetație de proporții, iar aeroportul din Izmir este închis temporar. De altfel, în provincia Izmir, pompierii ajutați de localnici nu reușesc să ţină flăcările sub control, din cauza vântului extrem de puternic. Este a doua zi când focul înghite mii de hectare de vegetație uscată de secetă din ultima lună. Autoritățile au evacuat deja mai multe localități.
Incendiul forestier, care a izbucnit între districtele Seferihisar şi Menderes, în sudul şi sud-vestul provinciei Izmir, s-a răspândit cu rapiditate, alimentat de vântul care sufla cu 70-117 km/h, a indicat guvernatorul din Izmir, Süleyman Elban, potrivit Agerpres.
Vântul intens a zădărnicit intervenţia elicopterelor, doar două aeronave pentru stingerea incendiilor şi o echipă numeroasă la sol încercând iniţial să stingă flăcările, a precizat guvernatorul.
Cinci cartiere au fost evacuate în districtul Seferihisar, unde focul ameninţa locuinţele, conform guvernatorului.
Potrivit unui martor contactat telefonic de AFP, locuitorii au tăiat copaci în satul Urkmez pentru a împiedica flăcările să ajungă la casele lor.
Un alt incendiu, declanşat la un depozit de deşeuri din Gaziemir, la 13 kilometri de centrul oraşului Izmir, s-a extins în zona împădurită şi ameninţa zona industrială Otokent, unde se află mai multe reprezentanţe auto. Conform imaginilor difuzate de postul privat turcesc NTV, una dintre acestea a ars.
Aeroportul din Izmir a suspendat temporar zborurile, a relatat presa turcă.

