Turcia suspendă exporturile de lămâi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Guvernul Turciei a decis luni să suspende, temporar, exporturile de lămâi, începând din 8 aprilie, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a necesităţii de a asigura aprovizionarea pieţei interne, informează publicaţia Daily Sabah.
„Din cauza vremii reci şi îngheţului din mai multe regiuni, a nevoii de a asigura echilibrul între aprovizionare şi cerere pentru produse agricole şi alimentare, precum şi a menţinerii dinamicii preţurilor pe piaţa internă şi internaţională, împreună cu Ministerul Agriculturii, a fost luată decizia de a suspenda, temporar, exporturile de lămâi începând din 8 aprilie„, a informat Ministerul Comerţului într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.
Potrivit Ministerului Comerţului din Turcia, recent au fost înregistrate cazuri de îngheţ în provinciile mediteraneene Adana, Mersin şi Hatay.
În 2024, Turcia a exportat o cantitate de 1,639 milioane tone de citrice, care au adus ţării venituri în valoare de aproximativ un miliard de dolari. Exporturile de lămâi ale Turciei au avut o valoare de 357 milioane de dolari în 2024.