#TuFaciSarbatoarea | Mircea Păcuraru, îmblânzitorul de cerbi din vârf de munte
În vârful unui munte, în apropiere de localitatea suceveană Darmoxa, cerbii și-au făcut casa lor. Ajutor le-a fost Mircea Păcuraru, un gospdar cu inima de aur și curaj cum nu vezi în toată zona.
Casa lui Mircea este situată pe un drum foarte puțin circulat care leagă satul Darmoxa de Vatra Dornei și Panaci, pe de o parte, și Broșteni de cealaltă parte. Acolo, cerbii, de temut pentru alți oameni, cresc în liniște și armonie cu omul și natura.
Animalele se apropie când aud vocea ocrotitorului lor, mai ales atunci când acesta agită într-un vas grăunțe de porumb.Vedetele curții sunt Bambi, Monica, Olguța și Ionel. Ele au ceva vechime și-și impun statutul de veterani ori de câte ori au ocazia.
Mircea Păcuraru trăiește din creșterea vacilor și oilor. Nu sunt multe la număr, dar îndeajuns să asigure un trai liniștit familiei sale.
În urmă cu patru ani, a dat în jur de 500 de euro pe fiecare cerb. Întâi s-a interesat dacă poate crește legal aceste animale sălbatice, apoi le-a înregistrat la primărie și le-a făcut buletine. Localnicii sunt foarte bucuroși că se pot apropia și ei de cerbi.
De celebritate se bucură nu numai cerbii lui Mircea Păcuraru, ci și mâncarea gătită cu dragoste de soția lui.
Mircea Păcuraru a adus în curtea sa și o cabană, în care obișnuia să stea la vânătoare Nicolae Ceaușescu, atunci când venea în zonă.
“Omul sfințește locul”, e o zicală românească. Mircea Păcuraru este exemplul perfect că orice este posibil. Iar atunci când omul are suflet bun îi poate inspira pe alții. Și pot face o lume mai bună pentru oameni, animale și natură.
Câștigăm libertatea de a fi mai buni împreună. Campania #TuFaciSărbătoarea este pentru noi toți, iar bucuria poate fi transmisă și printr-un mesaj.
Așteptăm mesaje despre oameni exemplari, despre fapte de neuitat, despre cei care nu au abandonat lupta pentru o viață mai bună.
Trimiteți mesaje pentru cei care trec prin momente dificile, care au de luptat cu un necaz, care au nevoie de solidaritate.
Fiecare din mesajele voastre înseamnă energie!
Ne puteți scrie pe WhatsApp la nr. 0733 508 076, pe pagina de Facebook StirileTVR sau pe site-ul stiriletvr.ro.