Tudorel Toader în LIBE: România nu se va abate de la respectarea principiilor statului de drept

23 ianuarie 2019, 12:28

”Nu ne vom abate de la principiile generale directoare, de la respectul faţă de valorile comune, faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale, faţă de statul de drept”, a insistat ministrul român.

Oficialul român a menţionat că în activitatea Preşedinţiei române a Consiliului UE pe domeniul justiţiei vor fi utilizate ”metoda consensului unde este posibil şi metoda compromisului unde este necesar”.

El a anunţat că o prioritate în acest domeniu va fi avansarea în dosarul creării Parchetului European, un proiect extrem de important pentru combaterea infracţionalităţii în Uniunea Europeană.

Parchetul European ar trebui să fie operaţionalizat până cel mai târziu în noiembrie 2020.

În condiţiile în care ”criminalitatea urcă la nivel european şi internaţional, mijloacele de combatere trebuie la rândul lor să urce la nivel european şi internaţional”, a spus Toader.

Răspunzând criticilor exprimate de mai mulţi eurodeputaţi din LIBE care au exprimat îngrijorări legate de situaţia statului de drept şi de corupţia din ţara noastră, oficialul român a apreciat că respectivele critici ”trebuie să se bazeze pe informaţii corecte şi nu pe altceva”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite