Trump, nevoit să accepte prezența europenilor în negocierile legate de Ucraina. Analiști: ”E foarte important să aibă loc noi tratative”. Putin, vedeta nevăzută a summitului de la Washington
Mulți experți în geopolitică afirmă că, după Washington, este important să urmeze negocieri concrete, cât mai rapid, pentru ca momentul să nu fie ratat. Iar criticii președintelui Donald Trump spun că Vladimir Putin a fost vedeta nevăzută a summitului de la Washington. El a negociat indirect prin președintele american.
Summitul fără precedent găzduit de Casa Albă a fost un semnal clar că, în pofida reticențelor inițiale, președintele Donald Trump a acceptat, până la urmă, faptul că europenii au un cuvânt de spus în negocierile legate de Ucraina.
Moritz Weiss, profesor universitar politologie, München: Rezultatul e pozitiv. I-am văzut pe europeni vorbind pe o singură voce. Am văzut că Trump ține cont de acest lucru. Și am văzut că cerințele lui Zelenski sunt considerate corecte. Apoi, cred că e foarte important să aibă loc noi tratative, așa cum s-a stabilit. Să vorbești despre pace e mult mai bine decât să duci un război. Dar problema, în acest moment, e că nu avem încă un armistițiu.
Mai mulți analiști occidentali cred că prioritară trebuie să fie acum discutarea garanțiilor de securitate pentru Ucraina, pe modelul articolului 5 din Tratatul NATO. Se știu foarte puține detalii despre acest punct-cheie.
Heather Grabbe, expert, Institutul de Studii Strategice Bruegel: Trebuie să vedem ce înseamnă acest tip de garanții de securitate. Trebuie să aibă loc rapid negocieri detaliate pe această temă. Ideea că Ucraina va beneficia de acest tip de garanții, pe care le au aliații, ar fi un uriaș pas înainte.
Sunt și analiști, mai ales criticii președintelui Donald Trump, care consideră că Vladimir Putin a fost vedeta nevăzută a summitului de la Washington. Nu a fost prezent, dar a negociat, indirect, prin intermediul lui Trump.

