Trageri în poligonul Capu Midia. Cel de-al doilea Sistem Patriot al României a fost operaționalizat

14 iunie 2024, 10:59 (actualizat 14 iunie 2024, 19:18)

România are de acum două sisteme Patriot funcționale. În poligonul de la Capu Midia au avut loc vineri exerciții speciale cu muniție reală care au dovedit că și cea de-a doua baterie poate primi certificarea „gata pentru îndeplinirea unei misiuni”.

Sistemul Patriot este cea mai scumpă achiziţie a Armatei Române din ultimii ani. Operaționalizarea are loc în contextul în care se discută ca un sistem Patriot să îl cedăm Ucrainei.

Țara noastră are în acest moment 4 astfel de sisteme, dintre care acum sunt două operaționale. Și a mai comandat încă 3.

Tragerile cu muniție reală au fost ultima etapă a testării. Pregătirea militarilor care folosesc astfel de sisteme este de lungă durată, poate ajunge și la 9 luni și presupune inclusiv stagii în Statele Unite.

Operaționalizare acestui sistem a avut loc în cadrul exercițiului internațional Ramstein Legacy, exercițiu dedicat apărării antiaeriene și antirachetă, la care au participat peste 1300 de militari din 9 state NATO.

Armata Română a primit şi primele şase drone turceşti Bayraktar, model cu care soldaţii Ucrainei au lovit blindatele ruseşti imediat după invazie. 

Patriot este compus din mai multe componente esențiale care lucrează împreună pentru a asigura o apărare eficientă. Radarul detectează şi urmăreşte ţintele, oferind date precise pentru intercepţie. Lângă este staţia de control, creierul opreaţiunilor, analizând datele radar şi coordonând lansarea interceptoarelor. Ceva mai departe, lansatorul M901 – capabil să lanseze rapid şi precis interceptoarele, acesta poate fi deplasa cu uşurinţă pentru a răspunde rapid ameninţărilor. 

Finlandezii, prima misiune sub comanda NATO, în România. Şapte aeronave F/A-18 Hornet, la Baza 57 Mihail Kogălniceanu

La doar un an și două luni de când au intrat în Alianța Nord Atlantică, finlandezii au prima lor misiune sub comanda NATO. Și nu oriunde, ci în România. Au venit cu 7 aeronave F18 Hornet, pentru a apăra spațiul aerian al flancului estic al ţării noastre. Și sunt alături de britanici și români, pregătiți în orice moment să decoleze, în caz de nevoie.

Exercițiu de luptă cu explozibili reali în apele României

Scafandrii militari au detonat în apele României două mine marine istorice în cadrul unui program de antrenamente comun la care au luat parte peste 200 de militari români și aproximativ 50 străini.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite