Douăzeci de ambulanțe noi, în dotarea Serviciilor Publice de Ambulanță și SMURD. Maşinile au echipamente în premieră
Azi au fost recepţionate primele 20 de ambulante noi, care vor ajunge la serviciile de specialitate din Bucureşti şi din alte opt judeţe din sud-estul ţării. Până în luna august vor veni, în total, 210 ambulanţe, dintre care 89 pentru serviciile publice şi alte 21 pentru SMURD.
Maşinile au în dotare câteva echipamente în premieră, precum sistemul automat de resuscitare cardio-pulmonară, sistemul video de telemedicina sau testele de alcool în sânge, necesare pentru diagnosticul medical corect.
La nivel naţional, în schimb, necesarul de ambulanţe e cu mult mai mare, iar în ultimii ani au fost trase semnale de alarmă legate de vechimea maşinilor de ambulanţă.
Noile ambulanţe sunt dotate cu sistem automat de resuscitare cardio-pulmonară, uşor de manevrat în situaţii urgente.
Iar tracţiunea integrală este utilă în misiuni pe teren accidentat. Salvatorii nu se pot descurca fără astfel de ambulanţe.
În zona Bucureşti Ilfov, nevoia de ambulanţe noi este foarte mare. Multe autospeciale sunt vechi de aproape 20 de ani.
Cele 20 de ambulanţe noi sunt primele dintr-un lot de 210, care vor ajunge până în luna august. Acestea au şi un semn distinctiv nou – un triunghi albastru, pe fond portocaliu. Este însemnul Protecţiei Civile.

