Duminică 11 mai 2025 | București 20˚C / Cer variabil

Tradiția transformată în inovație. Brânza maturată de Sâg, un brand local cu ambiții europene

18 aprilie 2025, 21:50

De sărbători ne gândim mai mult la tradiţii. Avem impulsul să redescoprim reţete vechi, obiceiuri, să retrăim bucurii pe care le aveau şi bunicii noştri când erau copii. Dar şi poveştile se pot moderniza, mai ales în gastronomie. Gustul bun nu se pierde niciodată dacă îl cultivi. Şi dacă ai curaj să îl readuci la viaţă. Noi vă propunem să descoperim poveştile celor care au pornit în căutarea gustului pierdut!

Sâg, județul Sălaj. Un nume scurt pentru oameni cu ambiții mari. Crescători de animale de când se știu, pe pajiști de la poalele munților, au știut să obțină din lapte tot ce e mai bun. Dar le-a fost greu să facă față economiei de piață.

Cu 230.000 de euro au pus bazele unei fabrici de brânzeturi. Speciale, așa cum este și Sâgul. Cercetătorii de la Universitatea Agricolă din Cluj i-au ajutat să scoată ce e mai bun din specificul zonei.

În urma studiilor făcute la Cluj-Napoca au rezultat două noi produse: Brânza maturată de Sâg – un produs artizanal făcut din lapte românesc provenit din pășuni montane, cu o maturare de 2-3 luni și arome deosebite; Brânza maturată cu cimbrișor – rezultatul unui proces de selecție dintre mai multe variante experimentate, inclusiv cu busuioc sălbatic, cătină și soc.

Făbricuţa a fost ridicată pe locul unde a funcţionat sediul fostei Staţii de Mecanizare a Agriculturii. Acolo vor fi produse două tipuri de brânză cu calităţi deosebite.

În curând, în multe locuri din Europa se va afla de Sâg, mica localitate de la poalele munților, undeva în județul Sălaj.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă