Tot mai mulți români circulă cu maşina și cu avionul, în detrimentul trenului. Motivele: lipsa confortului și întârzierile
Motivele sunt multe, de la prea cald vara sau prea frig iarna în vagoane, la mizerie, întârzieri sau defecţiuni. În aceste condiţii, numărul pasagerilor pe calea ferată a scăzut semnificativ în primele nouă luni ale anului trecut, în comparație cu aceeași perioadă din 2023, arată datele oficiale. Reprezentanții Ministerului Transporturilor dau asigurări că trenurile vor circula mai bine, în anii următori.
Companiile feroviare au pierdut 2,4 milioane de pasageri numai în primele nouă luni ale anului trecut, față de aceeași perioadă din 2023, potrivit Institutului Național de Statistică. În comparație, transportul rutier și cel aerian au înregistrat o creștere. Călătorii evită să mai circule cu trenul din mai multe motive.
Doar 17,5% din numărul total de pasageri au călătorit cu trenul în primele nouă luni ale anului trecut. În comparație, peste 75% dintre pasageri au ales mașina, iar diferența – avionul și alte mijloace de transport, arată statisticile oficiale.
Volumul de mărfuri transportat pe calea ferată a scăzut și mai mult, cu peste 11%, în același interval. Sindicaliștii și reprezentanții asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii consideră că transportul feroviar pierde clienți din cauza subfinanțării.
Maxim Rodrigo, președinte, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari: Nu au existat nici bani de reparații, ceea ce a însemnat că am avut mai puține vagoane disponibile și mai puține locomotive disponibile și s-au anulat trenuri de călători. Avem autostrăzi, peste 1.200 de kilometri, și doar 600 de kilometri de cale ferată modernizată.
Mihai Crăciun, membru fondator Asociația Construim România: România merge în direcția opusă Occidentului la momentul actual. Calea ferată este de peste cinci ori mai eficientă decât transportul rutier. Mai puțină poluare, mai puține costuri de întreținere a căii de rulare.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor susțin însă că trenurile vor circula mai bine. Sunt în execuție diverse lucrări pentru încă 1.260 de kilometri de cale ferată care trebuie să fie gata până în 2028.
IONUŢ SĂVOIU, secretar de stat, Ministerul Transportului şi Infrastructurii: Sunt foarte multe şantiere în ţară. Acest lucru generează de multe ori întârzieri şi impredictibilitate pe programul de călătorie. Plus noul material rulant care va fi disponibil în perspectiva anului acesta şi a următorilor ani. Sunt peste 150 de rame electrice. Sigur va readuce, în perspectiva următorilor ani, publicul călător în transportul feroviar.
Anul trecut, au fost modernizați doar 77 de kilometri de cale ferată și a fost pus în circulație un singur tren nou, cumpărat de autorități.

