Inginerul Gheorghe Ursu, unul dintre cei mai cunoscuți luptători împotriva regimului comunist, a murit în 17 noiembrie 1985, în urma bătăilor pe care le-ar fi primit de la Marian Pîrvulescu şi a altor ofiţeri de securitate. În motivarea sentinţei definitive, judecătorii nu-i recunosc lui Gheorghe Ursu nici măcar disidenţa faţă de regimul Ceauşescu.

Fiul său, care încearcă de 33 de ani să obţină condamnarea ofiţerilor de Securitate care l-au anchetat pe tatăl său, spune că sentinţa este absurdă şi că o va ataca la CEDO: „Este o rușine la adresa justiției în România, nesocotește drepturile tuturor victimelor comunismului. Mulți dintre ei au venit la proces. Am observat o atitudine ostilă, chiar dușmănoasă, aşa cum spun securiștii, împotrivă noastră, a martorilor pe care i-am chemat, victime ale regimului comunist în anii ’80 și pe care i-a intimidat. O sentință care copiază sentința celor care i-a achitat și a securiștilor care au venit ca martori ai apărării.”

Gheorghe Ursu a fost arestat şi anchetat după ce Securitatea a descoperit, în jurnalul său, că a trimis înregistrări la Europa Liberă, care dovedeau că Ceauşescu a oprit consolidările clădirilor din Bucureşti, la doar 5 luni după cutremurul din ’77, punând în pericol populația.

Liviu Tofan, regizorul filmului „Cazul inginerului Ursu”: „Apelul lui Gheorghe Ursu către Europa Liberă este semnificativ ca gest de disidență, cu atât mai mult cu cât el a fost singurul dintre vreo 300 de participanți care a vorbit public despre ce s-a întâmplat acolo și ne-a avertizat pe noi toți de decizia lui Ceaușescu de a interzice consolidarea clădirilor avariate de cutremur. „

Germina Nagâţ, membră a Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consideră că verdictul judecătorilor este o reabilitare a Securităţii lui Ceauşescu. Ea spune că CNSAS are o arhivă care măsoară 28 de kilometri de dosare de urmărire făcute de fosta Securitate: „Ni se spune că nu a existat stare de adversitate între Securitate și populația României. […] Sentinţa de astăzi a desfiinţat situaţia-premiză, adică a contestat faptul că moartea lui Gheorghe Ursu se înscrie într-o politică de stat, adică este urmarea unor metode de lucru pe care Securitatea le aplica în urmărirea informativă şi în anchete. Se contestă faptul că ar fi existat un sistem care a produs această situaţie şi că cei doi inculptaţi, Pîrvulescu şi Hodiş, ar fi reprezentanții și actorii acestui sistem. Asta se neagă, nu se neagă faptul că Gheorghe Ursu ar fi murit în urma bătăilor încasate în anchetă.”

Într-o postare pe Facebook, și ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat că decizia definitivă a judecătorilor validează oricare formă de represiune, de tortură și legitimează instrumente de forță care aruncă în obscur drepturi și libertăți fundamentale.

După reacțiile apărute în urma sentinței în cazul disidentului Gheorghe Ursu, Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis public joi seara că judecătorii învestiți cu soluționarea unei cauze au obligația legală de a se pronunța numai în conformitate cu dispozițiile legii și în raport cu faptele stabilite, exclusiv pe baza probatoriului administrat în cauză, cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale.

Înalta Curte a făcut publică și motivarea judecătorilor. În document, judecătorii arată, de exemplu, că, „la nivelul anului 1985, nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului, prin acte materiale ce s-ar circumscrie infracțiunii analizate și care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal față de persoanele aflate în detenție în acest tip de infracțiune”.

Parchetul General a anunţat joi că analizează introducerea unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei Instanţei supreme prin care au fost achitaţi definitiv torţionarii disidentului Gheorghe Ursu.

Reacția Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a reacționat după decizia ICCJ și a transmis printr-un comunicat că achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România.

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) își exprimă tristețea, stupoarea și revolta în legătură cu decizia achitării, de către judecătorii Curții Supreme, a foștilor lucrători ai aparatului de represiune al statului comunist, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu, în septembrie 1985. Respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de către Ursu Andrei Horia, Ursu Ștefan Olga și Ursu Sorana este un act cu grave implicații în ceea ce privește eforturile instituțiile statului român de restabilire a adevărului și a dreptății în legătură cu crimele regimului comunist din România, o piedică în calea condamnării sistemice a comunismului , se arată în comunicatul IICCMER.

Instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, transmite Agerpres.

Citește și  Filmul despre viața inginerului Gheorghe Ursu, ucis în beciurile Securității, este proiectat pe 25 iulie la MȚR. Pe 27 este așteptat verdictul în acest caz

Trei persoane  condamnate în cazul Ursu

Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii, însă judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968.

În acelaşi dosar, Tudor Postelnicu (decedat), fost şef al Departamentului Securităţii Statului, a fost achitat pentru complicitate la tratamente neomenoase.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.

Fiul disidentului, Andrei Ursu, susţine că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să îşi denunţe prietenii, printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu, Securitatea a hotărât „continuarea cercetărilor sub stare de arest”, „urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor” cu aceştia.

Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.