Piața bancară dă primele semne de relaxare. ROBOR scade, ratele lunare încep să respire

11 July 2025, 07:47 (actualizat 11 July 2025, 08:24)

După săptămâni în care am auzit doar despre salarii tăiate, taxe în creștere și facturi care se pregătesc să explodeze, vine și o veste bună: piața bancară începe, treptat, să respire.

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calculul dobânzilor la creditele în lei cu dobândă variabilă, a scăzut din nou și a atins cel mai mic nivel din ultimele două luni. Este un semnal timid, dar important, că presiunea dobânzilor începe să se relaxeze — o veste pe care o simt direct românii care plătesc rate lunare.

ROBOR la 3 luni a avut o evoluție agitată, influențată de contextul politic și economic:

  • Pe 2 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, era la 5,90%, semn de relativă stabilitate.
  • Pe 16 mai, înainte de turul al doilea, a urcat brusc la 7,39%, din cauza temerilor privind politica fiscală.
  • Pe 26 mai, ziua învestirii noului președinte, a scăzut la 7,10%.
  • La ultima ședință de tranzacționare, a ajuns la 6,75% – cel mai mic nivel din ultimele două luni.

ROBOR la 6 luni a avut o traiectorie similară:

  • De la 5,99% pe 2 mai,
  • la 7,48% pe 16 mai,
  • apoi în scădere la 7,23% pe 26 mai,
  • și 6,90% pe 10 iulie – minimul ultimelor săptămâni.

În acest context complicat, nu trebuie uitat scandalul manipulării indicilor ROBOR, care a declanșat investigații ale Consiliului Concurenței. Suspiciunile privind posibile înțelegeri între bănci au dus la o scădere abruptă a indicilor. De atunci, trendul descendent a continuat, dar în prezent este alimentat mai mult de calmarea incertitudinilor politice.

IRCC, indicele folosit pentru creditele noi, a crescut la 5,99% la începutul lunii și va rămâne la acest nivel până la finalul anului — ceea ce va influența direct ratele lunare.

Piața valutară rămâne stabilă: moneda națională câștigă teren față de dolar, iar leul se menține relativ constant față de euro, lira sterlină și francul elvețian.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite