Tinerii acuzaţi că au incendiat un sediu de Poliţie din județul Vaslui au fost arestaţi preventiv
Principalii suspecți, doi tineri de 23 și 25 de ani, care sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, înainte de a da foc postului de poliţie, care funcţionează într-o casă ţărănească din comuna Fereşti, cei doi şi-au anunţat gestul în faţa unor cunoscuţi.
Incendiul a avut loc în jurul orei două dimineaţa. Când pompierii au ajuns la sediul Poliţiei din Fereşti, focul cuprinsese podul şi acoperişul.
Intervenţia promptă a făcut ca flăcările să nu se extindă şi în interiorul clădirii. Acoperişul a fost însă distrus pe o suprafaţă de 15 metri pătraţi.

