The Guardian: Fostul șef al Mossad a amenințat o procuroare de la Curtea Penală Internațională pentru a opri o anchetă împotriva Israelului

Fatou Bensouda / Profimedia Images
Fatou Bensouda / Profimedia Images
28 mai 2024, 15:24 (actualizat 28 mai 2024, 16:04)

Fostul șef al Mossad, agenția de informații Externe a Israelului, ar fi amenințat un procuror-șef al Curții Penale Internaționale într-o serie de întâlniri secrete în care a încercat să o preseze pe Fatou Bensouda să renunțe la o anchetă privind crimele de război, scrie The Guardian.

Potrivit The Guardian, Yossi Cohen, fostul șef al agenției de informații Externe a Israelului, a căutat să se întâlnească în secret cu fosta procuroare șefă a CPI, Fatou Bensouda, și a amenințat-o să oprească anchetarea unor presupuse crime de război și crime împotriva umanității.

Ancheta a fost deschisă în 2021.

Săptămâna trecută, succesorul lui Fatou Bensouda la CPI, Karim Khan, a cerut un mandat de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu comportamentul țării sale în războiul din Fâșia Gaza. Decizia procurorului-șef Karim Khan de a solicita camerei preliminare a CPI mandate de arestare pentru Netanyahu și pentru ministrul Apărării, Yoav Gallant, alături de trei lideri Hamas.

Implicarea directă a lui Cohen în operațiunea împotriva CPI a avut loc în perioada în care acesta era director al Mossad. Activitățile sale au fost autorizate la nivel înalt și justificate pe baza faptului că tribunalul reprezenta o amenințare de urmărire penală împotriva personalului militar, potrivit unui oficial israelian de rang înalt, citaţi de The Guardian.

O altă sursă israeliană informată cu privire la operațiunea împotriva lui Bensouda a declarat că obiectivul Mossadului era de a o compromite pe procuroare sau de a o convinge să coopereze cu Israelul.

O a treia sursă familiarizată cu operațiunea a declarat că Cohen a acționat ca „mesager neoficial” al lui Netanyahu.

Cohen, care a fost unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Netanyahu la acea vreme și care se profilează ca o forță politică de sine stătătoare în Israel, a condus personal implicarea Mossadului într-o campanie de aproape un deceniu de subminare a instanței.

Patru surse au confirmat că Bensouda a informat un mic grup de înalți funcționari ai CPI despre încercările lui Cohen de a o influența.

Trei dintre aceste surse au spus că Bensouda a dezvăluit că Cohen a exercitat presiuni asupra ei în mai multe rânduri pentru a nu continua o anchetă penală în cazul palestinian.

Potrivit relatărilor împărtășite cu oficialii CPI, Cohen i-ar fi spus: „Ar trebui să ne ajuți și să ne lași pe noi să avem grijă de tine. Nu vrei să te implici în lucruri care ar putea să-ți compromită securitatea ta sau a familiei tale”.

De asemenea, Mossadul a manifestat un interes deosebit față de membrii familiei lui Bensouda și a obținut transcrieri ale unor înregistrări secrete ale soțului ei, potrivit a două surse care cunosc direct situația. Oficialii israelieni au încercat apoi să folosească aceste materiale pentru a o discredita pe procuroare.

Dezvăluirile despre operațiunea lui Cohen fac parte dintr-o investigație care urmează să fie realizată de The Guardian, publicația israeliano-palestiniană +972 Magazine și publicația de limbă ebraică Local Call, care dezvăluie modul în care mai multe agenții de informații israeliene au dus un „război” secret împotriva CPI timp de aproape un deceniu.

Contactat de The Guardian, un purtător de cuvânt al biroului premierului israelian a declarat: „Întrebările care ne-au fost transmise sunt pline de multe acuzații false și nefondate, menite să facă rău statului Israel”.

Cohen şi Bensouda nu a dorit să comenteze.

Dezvăluirile despre eforturile Mossadului de a o influența pe Bensouda vin în contextul în care actualul procuror-șef, Khan, a avertizat în ultimele zile că nu va ezita să urmărească penal „încercările de a împiedica, intimida sau influența în mod necorespunzător” funcționarii CPI.

Potrivit experților juridici și foștilor oficiali ai CPI, eforturile Mossadului de a o amenința sau de a exercita presiuni asupra lui Bensouda ar putea constitui infracțiuni împotriva  justiției, în conformitate cu articolul 70 din Statutul de la Roma, tratatul care a înființat Curtea.

Un purtător de cuvânt al CPI nu a vrut să spună dacă Khan a revizuit dezvăluirile predecesorului său despre contactele sale cu Cohen, dar a precizat că Khan nu s-a întâlnit sau a vorbit niciodată cu șeful Mossadului.

În timp ce purtătorul de cuvânt a refuzat să comenteze acuzațiile specifice, acesta a declarat că biroul lui Khan a fost supus la „mai multe forme de amenințări și comunicări care ar putea fi considerate încercări de a-i influența în mod nejustificat activitățile”.

Bensouda stârnește furia Israelului

Decizia lui Khan de a cere mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a lui Gallant săptămâna trecută a marcat o premieră. Este pentru prima dată când instanța a luat măsuri împotriva liderilor unei țări strâns aliate cu SUA și Europa. Presupusele lor infracțiuni – printre care se numără conducerea de atacuri asupra civililor și utilizarea foametei ca metodă de război – se referă la războiul de opt luni din Gaza.

Decizia lui Bensouda a stârnit furia Israelului, care se temea că cetățenii săi ar putea fi urmăriți penal pentru implicarea lor în operațiunile din teritoriile palestiniene. Israelul și-a manifestat de mult timp în mod deschis opoziția față de CPI, refuzând să îi recunoască autoritatea. Miniștrii israelieni și-au intensificat atacurile la adresa curții și chiar au promis că vor încerca să o desființeze.

La scurt timp după ce au început examinarea preliminară, Bensouda și procurorii săi superiori au început să primească avertismente potrivit cărora serviciile de informații israeliene se interesau îndeaproape de activitatea lor.

Spion de carieră, Cohen este considerat un recrutor eficient de agenți străini. El era un aliat loial și puternic al prim-ministrului la momentul respectiv, fiind numit director al Mossadului de către Netanyahu în 2016, după ce a lucrat timp de mai mulți ani alături de acesta în calitate de consilier pentru securitate națională.

Prima interacțiune a lui Cohen cu Bensouda pare să fi avut loc la conferința de securitate de la Munchen din 2017, când directorul Mossad s-a prezentat procurorului în cadrul unui scurt schimb de replici. După această întâlnire, Cohen ar fi implicat-o într-o „ambuscadă”, într-un episod bizar petrecut  într-un apartament de hotel din Manhattan, potrivit mai multor surse.

Ambuscada din New York

Bensouda se afla la New York în 2018, într-o vizită oficială, și se întâlnea cu Kabila, pe atunci președinte al RDC, la hotelul acestuia. Cei doi se întâlniseră de mai multe ori în legătură cu ancheta în curs a CPI privind presupusele crime comise în țara sa.

Cu toate acestea, întâlnirea pare să fi fost o înscenare. La un moment dat, după ce personalul lui Bensouda a fost rugat să părăsească încăperea, în încăpere a intrat Cohen, potrivit unor surse.

Apariția surpriză, au spus acestea, a provocat alarmarea lui Bensouda și a unui grup de funcționari ai CPI care călătoreau cu ea.

Nu este clar de ce Kabila l-a ajutat pe Cohen, dar legăturile dintre cei doi bărbați au fost dezvăluite în 2022 de publicația israeliană TheMarker, care a relatat despre o serie de călătorii secrete pe care directorul Mossad le-a făcut în Congo în 2019.

Potrivit publicației, călătoriile lui Cohen, în timpul cărora a cerut sfatul lui Kabila „pe o problemă de interes pentru Israel” și care au fost aproape sigur aprobate de Netanyahu, au fost extrem de neobișnuite și au uimit înalții responsabili din cadrul comunității de informații.

Raportând despre întâlnirile din Congo din 2022, postul de televiziune israelian Kan 11 a declarat că deplasările lui Cohen se refereau la un „plan extrem de controversat” și a citat surse oficiale care l-au descris ca fiind „unul dintre cele mai sensibile secrete ale Israelului”.

Mai multe surse au confirmat pentru The Guardian că deplasările au fost parțial legate de operațiunea CPI, iar Kabila, care a părăsit funcția în ianuarie 2019, a jucat un rol important de sprijin în complotul Mossadului împotriva lui Bensouda.

Amenințări și manipulări

După întâlnirea surpriză cu Kabila și Bensouda la New York, Cohen a sunat-o în mod repetat pe procuroarea-șefă și a cerut întâlniri cu aceasta, au reamintit trei surse. Potrivit a două persoane apropiate cazzului, la un moment dat, Bensouda l-a întrebat pe Cohen cum a obținut numărul ei de telefon, la care acesta a răspuns: „Ai uitat cu ce mă ocup?”.

Inițial, au explicat sursele, șeful serviciilor de informații „a încercat să construiască o relație” cu procurorul și a jucat rolul de „polițist bun” în încercarea de a o fermeca. Obiectivul inițial, au spus acestea, pare să fi fost acela de a o convinge pe Bensouda să coopereze cu Israelul.

Cu toate acestea, în timp, tonul lui Cohen s-a schimbat și a început să folosească o serie de tactici, inclusiv „amenințări și manipulări”, a declarat o persoană informată cu privire la întâlniri. Acest lucru a determinat-o pe Bensouda să informeze un grup restrâns de înalți funcționari ai CPI cu privire la comportamentul acestuia.

În decembrie 2019, procurorul a anunțat că are motive să deschidă o anchetă penală completă cu privire la acuzațiile de crime de război în Gaza, Cisiordania și în Ierusalimul de Est. Cu toate acestea, ea a amânat lansarea acesteia, încercând mai întâi să solicite o hotărâre din partea camerei preliminare a CPI pentru a confirma că instanța are într-adevăr jurisdicție asupra Palestinei.

Mai multe surse au declarat că în această etapă, în timp ce judecătorii analizau cazul, Cohen și-a intensificat încercările de a o convinge pe Bensouda să nu continue ancheta completă în cazul în care judecătorii îi dădeau undă verde.

Între sfârșitul anului 2019 și începutul anului 2021, au declarat sursele, au existat cel puțin trei întâlniri între Cohen și Bensouda, toate inițiate de șeful spionajului. Comportamentul său ar fi devenit din ce în ce mai îngrijorător pentru oficialii CPI.

O sursă familiarizată cu relatările lui Bensouda despre ultimele două întâlniri cu Cohen a declarat că acesta a ridicat problema siguranţei ei și a familiei.

Cohen i-ar fi arătat lui Bensouda copii ale unor fotografii ale soțului ei, care au fost făcute pe ascuns când cuplul vizita Londra. Altă dată, potrivit surselor, Cohen i-a sugerat procurorului că deschiderea unei anchete complete ar fi în detrimentul carierei sale.

Patru surse au declarat că a fost cam în aceeași perioadă în care Bensouda și alți oficiali ai CPI au descoperit că pe canalele diplomatice circulau informații referitoare la soțul ei, care lucra ca și consultant în afaceri internaționale.

Între 2019 și 2020, Mossadul a căutat în mod activ informații compromițătoare despre procuror și s-a interesat de membrii familiei sale.

Agenția de spionaj a obținut o mulțime de materiale, inclusiv transcrieri ale unei aparente operațiuni sub acoperire împotriva soțului ei.

Nu este clar cine a condus operațiunea sau ce anume se presupune că a spus acesta în înregistrări. O posibilitate este că acesta ar fi fost vizat de agenția de informații sau de actori privați din altă țară care doreau să aibă influență asupra CPI. O altă posibilitate este că informațiile au fost fabricate.

Cu toate acestea, odată intrat în posesia Israelului, materialul a fost folosit de diplomații săi într-o încercare nereușită de subminare a procurorului-șef. Însă, potrivit mai multor surse, Israelul nu a reușit să își convingă aliații de importanța materialului.

Trei surse au descris eforturile ca făcând parte dintr-o „campanie de defăimare” nereușită împotriva lui Bensouda. „S-au luat după Fatou”, a declarat una dintre surse, dar nu a avut „niciun impact” asupra activității procurorului.

Între 2019 și 2020, într-o decizie fără precedent, administrația Trump a impus restricții de viză și sancțiuni pentru procurorul-șef.

 „Este clar că CPI nu face decât să pună Israelul în [vizor] în scopuri pur politice”, a declarat Mike Pompeo, pe atunci secretar de stat al SUA.

Câteva luni mai târziu, el a acuzat-o pe Bensouda, fără dovezi concrete, că „s-a implicat în acte de corupție în folosul său personal”.

Sancțiunile americane au fost anulate după ce președintele Joe Biden a ajuns la Casa Albă.

În februarie 2021, camera preliminară a CPI a emis o hotărâre prin care a confirmat că CPI are jurisdicție în teritoriile palestiniene ocupate. În luna următoare, Bensouda a anunțat deschiderea anchetei penale.

„În cele din urmă, preocuparea noastră centrală trebuie să fie pentru victimele crimelor, atât palestiniene, cât și israeliene, care decurg din ciclul îndelungat de violență și insecuritate care a provocat suferință profundă și disperare de ambele părți”, a declarat ea la acea vreme.

Bensouda și-a încheiat mandatul de nouă ani la CPI trei luni mai târziu, lăsându-i succesorului său, Khan, sarcina de a prelua ancheta. Abia după atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie și după războiul care a urmat în Gaza, ancheta CPI a căpătat un nou caracter de urgență, culminând cu solicitarea de săptămâna trecută a mandatelor de arestare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite