The Economist: Noii lideri ai Iranului se află pe marginea unei prăpăstii nucleare

Pe 6 mai, Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), s-a deplasat la Teheran și s-a întâlnit cu Hossein Amirabdollahian, ministrul iranian de externe. Mai puțin de două săptămâni mai târziu, la 19 mai, Amirabdollahian a murit, pierzându-și viața într-un accident de elicopter care a luat, printre alții, și viața lui Ebrahim Raisi, președintele iranian, scrie The Economist.

Decesele lor aruncă teocrația sclerotică a Iranului într-un moment de confuzie și incertitudine, cu implicații profunde pentru programul nuclear al țării. Grossi, proaspăt sosit din călătoria sa în Iran, a vorbit recent cu The Economist despre dosarul nuclear iranian, precum și despre alte puncte de pe lista sa de sarcini interzise, de la centrala nucleară Zaporijjia din Ucraina, ocupată de ruși, până la „atractivitatea tot mai mare” a armelor nucleare în întreaga lume.

AIEA, cu sediul la Viena, are două atribuții, ambele consacrate în Tratatul de neproliferare nucleară (TNP) din 1968. Prima este de a promova utilizarea pașnică a energiei nucleare. Cealaltă este de a se asigura că utilizarea acestei energii nu duce la dezvoltarea de către țări a bombei. Iar țara care constituie principala preocupare în prezent este Iranul.

Planuri îndrăznețe

Programul nuclear al Iranului se extinde rapid în ceea ce privește dimensiunea și gradul de sofisticare. Acesta are de 27 de ori mai mult uraniu îmbogățit decât era permis în cadrul Planului comun de acțiune cuprinzător (JCPOA), un acord nuclear multinațional abrogat de Donald Trump în 2018. Este acum o „cochilie goală”, spune Grossi, care a discutat cu The Economist înainte de moartea lui Raisi. Acest stoc, din care o parte este îmbogățită la o puritate de 60%, aproape de calitatea de armament, este suficient pentru aproximativ trei bombe. Împreună cu utilizarea de către Iran a unor centrifuge mai noi și mai rapide, aceste evoluții au „depășit complet” JCPOA, spune el. Rezultatul este că Iranul ar putea produce uraniu de calitate militară în valoare de o bombă în doar o săptămână și suficient pentru șapte în decurs de o lună.

Când Grossi a vizitat Iranul în martie 2023, țara a promis să coopereze mai mult cu AIEA, inclusiv prin reinstalarea echipamentelor de supraveghere pe care le îndepărtase anterior. Acest progres „s-a blocat rapid”, spune Grossi, ambele părți „vorbind una pe lângă cealălaltă”. Acesta a declarat că AIEA a pierdut „continuitatea informațiilor”, printre altele, în ceea ce privește producția și stocurile de centrifuge, apă grea și concentrat de uraniu ale Iranului. Acestea ar putea fi folosite pentru a reconstitui un program de arme nucleare în secret, mai degrabă decât să folosească instalații cunoscute care ar putea fi bombardate. La 7 mai, Grossi s-a întors pentru a vedea dacă ar putea ieși din impas. Existau speranțe că Iranul va încetini acumularea de uraniu îmbogățit la 60% prin „reducerea” acestuia la niveluri mai mici. Dar nu a existat niciun angajament în acest sens, spune Grossi. Se pare că Iranul i-a tras pe toți pe sfoară în tot acest timp.

De asemenea, el este îngrijorat de numărul tot mai mare de declarații ale unor iranieni de rang înalt, potrivit cărora țara ar putea fi mai deschisă la ideea dezvoltării unei bombe. În aprilie, în timp ce Israelul și Iranul făceau schimb de focuri de rachetă, șeful unității Corpului Gardienilor Revoluției iraniene responsabile de siguranța siturilor nucleare a sugerat că Iranul ar putea anula o „fatwa” împotriva armelor nucleare emisă de Ayatollahul Ali Khamenei, conducătorul suprem al țării, în 2003. În luna mai, Kamal Kharrazi, un consilier al lui Khamenei, a lansat aceeași amenințare de două ori în decurs de câteva zile. „Acest lucru este inacceptabil”, spune Grossi, „cu excepția cazului în care țara ar alege să denunțe sau să părăsească NPT”.

Nu există un consens în rândul experților și al oficialilor occidentali privind aceste declarații, și anume dacă sunt semnale că Iranul intenționează să construiască o bombă sau dacă pur și simplu dorește să consolideze disuasiunea împotriva Americii și Israelului într-un moment tensionat. Grossi spune că este consolat de faptul că nici regretatul Amirabdollahian, nici Mohammad Eslami, vicepreședintele Iranului și șeful Organizației pentru Energie Atomică a țării, nu au repetat aceste declarații. El spune că un nou acord – „un JCPOA rebotezat” – este imperativ. Cu toate acestea, moartea lui Raisi este posibil să zguduie sistemul și să complice problema în mai multe moduri.

Un regim vulnerabil și izolat ar putea fi tentat să dezvolte arme nucleare pentru mai multă securitate. De asemenea, ar putea afecta procesul decizional. Aliații ideologici ai lui Raisi nu au un succesor evident. Reformiștii au fost excluși de la simulacrul de alegeri prezidențiale din Iran din 2021 și parlamentare din 2024 și ar putea fi din nou: conform constituției, alegerile prezidențiale trebuie să aibă loc la 50 de zile după moartea președintelui. Este posibil ca un candidat mai pragmatic și mai conservator să devină următorul președinte, ceea ce ar face posibile, dacă nu probabile, negocierile privind un nou acord nuclear.

În plus, Raisi a fost un candidat pentru a-l succeda pe Khamenei, care este bolnav. Moartea sa sporește șansele ca Mojtaba Khamenei, fiul acestuia din urmă, să preia conducerea și i-ar putea întări pe aliații săi din cadrul Gărzilor Revoluționare ale Iranului – forța motrice din spatele programului nuclear timp de aproape 40 de ani.

Aceste probleme ar putea domina o reuniune a consiliului guvernatorilor AIEA între 3 și 7 iunie. Unele țări occidentale doresc să trimită Iranul în fața Consiliului de Securitate al ONU (CSNU). În trecut, țările P5 cu drept de veto aveau un „numitor comun” în privința Iranului, fiind de acord asupra sancțiunilor, spune Grossi. „Acum, acest lucru nu s-ar mai întâmpla”, recunoaște el, având în vedere diviziunile profunde dintre America, Marea Britanie și Franța, pe de o parte, și Rusia și China, pe de altă parte. Acest blocaj al marilor puteri, la rândul său, înseamnă că Iranul poate continua cu o impunitate relativă.

Grossi avertizează că o bombă iraniană ar avea consecințe de anvergură. „Peninsula coreeană a avut parametri foarte bine delimitați, care au făcut ca un efect domino să fie foarte, foarte dificil în acele circumstanțe”, spune el, referindu-se la dobândirea de către Coreea de Nord a capacităților nucleare în 2006. „Cred că Orientul Mijlociu este complet diferit. Aici, ați avea o situație care ar duce la o reacție în lanț: dacă nu ar căuta în mod deschis arme nucleare, ar încerca să obțină latență și să se apropie de asta, deoarece ar simți că sistemul eșuează.”

În septembrie, Muhammad bin Salman, liderul de facto al Arabiei Saudite, a reafirmat că regatul ar căuta fabricarea unei bombe dacă Iranul ar dezvolta una. Acesta solicită permisiunea de-a îmbogăți uraniu și de a reprocesa combustibilul uzat – etape care i-ar permite să producă material fisionabil – ca parte a unui pact mai amplu cu America privind energia și apărarea, care face obiectul unor discuții intense. Grossi este circumspect atunci când este întrebat legat de acest aspect, spunând doar că intenționează să „lucreze foarte îndeaproape” cu regatul. Dar este clar că este îngrijorat de proliferarea nucleară. „Cred că s-ar răspândi” dincolo de Orientul Mijlociu, spune el. „Din păcate, ceea ce vedem este o tendință, o atracție tot mai mare, atracția armelor nucleare există. Nu putem nega acest lucru. Este foarte, foarte regretabil”.

Păstrați luminile aprinse

Amenințarea unui conflict nuclear în Orientul Mijlociu nu este singura problemă terifiantă de pe agenda lui Grossi. Rusia a declarat, de asemenea, că intenționează să repornească centrala nucleară Zaporijjia din sudul Ucrainei, pe care a ocupat-o și militarizat-o. Centrala a fost atacată în mod repetat cu obuze și drone, cel mai recent în aprilie. Grossi, care a vizitat situl în februarie și s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova în luna următoare, a declarat că discuțiile privind repornirea sunt în curs de desfășurare și sunt „foarte delicate”.

El susține că AIEA a jucat un rol vital. Când a început invazia, spune el, nimeni nu a cerut agenției, sau lui Grossi personal, să viziteze Zaporijjia; dacă ar fi cerut permisiunea, spune el, ar fi putut fi refuzat. Cu sprijinul Americii, al Marii Britanii și al Franței – Grossi îl evidențiază pe Emmanuel Macron pentru sprijinul său – el a ales nu doar să meargă, ci și să rămână. „M-am dus acolo în vizită și am uitat un grup de oameni”, glumește el, referindu-se la inspectorii care au rămas în urmă și care sunt încă prezenți acolo și la fiecare alt sit nuclear ucrainean.

Această prezență de durată a permis AIEA să mențină un dialog tehnic cu operatorii ruși ai centralei și să servească drept sursă de adevăr la fața locului. „Poate ați văzut că, atunci când vine vorba de Zaporijjia, aproape că nu există știri false… avem o actualizare în fiecare zi.” În ciuda atacurilor, spune el, ambele părți au respectat în linii mari cererile sale de a evita transformarea uzinei într-o țintă militară. „Până când acest război… nu se va încheia fără un accident, nu vom putea spune că misiunea a fost îndeplinită. Dar cred că a fost un bun exemplu despre ceea ce se poate face.” Oficialii ucraineni sunt mai sceptici, considerând că Rusia pune presiune pe AIEA.

Dar sarcina agenției este din ce în ce mai mare. În martie, pentru prima dată în 13 ani, Grossi a vizitat Damascul, unde a avut o „conversație sinceră” cu Bashar al-Assad, președintele Siriei. În 2007, Israelul a bombardat un reactor incomplet în estul țării, considerând că acesta face parte dintr-un program sirian de înarmare nucleară. Acesta nu fusese declarat la AIEA.

Grossi acceptă faptul că agenția va primi puține răspunsuri legat de acest subiect – „acea parte a infrastructurii a fost eliminată, ca să spunem așa” -, dar dorește ca sirienii să fie deschiși în privința instalațiilor conexe. El este rezervat că acest lucru se va întâmpla – „lucrăm pentru a avea posibilitatea de a accesa aceste locuri” -, dar dialogul este un început. AIEA nu are niciun contact cu Coreea de Nord, dar Grossi avertizează că „programul crește în toate direcțiile” și că există „un mare semn de întrebare privind siguranța nucleară”.

În anii următori, agenția va trebui, de asemenea, să protejeze o grămadă de proiecte de energie nucleară. „Va fi mai și multă energie nucleară în lume, în țările în curs de dezvoltare, în alte locuri”, spune Grossi. Agenția se așteaptă la o creștere de 30% a numărului de țări care operează centrale până în 2035. Cel puțin 59 sunt în construcție, unele în țări fără experiență nucleară. Multe sunt construite de Rusia sau China, care au avut tendința de a impune clienților garanții mai slabe decât America.

De asemenea, Grossi se află în discuții cu America, Marea Britanie și Australia în legătură cu acordul AUKUS, prin care Australia, o țară nenucleară, va opera submarine cu reactoare alimentate cu uraniu puternic îmbogățit. Tehnologia ajută din ce în ce mai mult la supravegherea materialelor nucleare. Agenția a dezvoltat în ultimii ani mijloace „pur și simplu uimitoare” de detectare a uraniului îmbogățit, spune el. „Poți construi un supermarket deasupra unui loc în care acum 35 de ani exista uraniu, îl vom găsi”.

Mai departe?

Grossi spune că diplomația sa de „navetă” Rusia-Ucraina „este o indicație, în aceste vremuri de scepticism enorm față de organizațiile multilaterale, a rolului pe care aceste organizații îl pot juca”. Acțiunile  au crescut în consecință. Într-o schimbare de atitudine, spune Grossi, UNSC „vrea să audă de la noi, vrea să știe ce se întâmplă”. Poate că nu este surprinzător faptul că este menționat ca un posibil candidat pentru a-i succeda lui António Guterres în funcția de secretar general al ONU peste doi ani.

Înțelepciunea convențională spune că următorul secretar general va trebui să fie o femeie. Unii membri ai ONU sunt nemulțumiți de ceea ce ei consideră a fi rolul foarte public al lui Grossi în Zaporijjia, spune Richard Gowan de la International Crisis Group, un think-tank. „Candidatura sa este destul de intim legată de pariul că [Zaporijjia] va fi intactă în 2026 și că iranienii nu vor avea o bombă”, spune Gowan. „Niciuna dintre variante nu este pe deplin asigurată.”