The Economist: Comuniștii de la Beijing vor să ascundă sub preș dezastrul „zero-COVID”

În toată China, familiile îndură suferințe care ar fi putut fi evitate, pe măsură ce cei dragi cedează în fața unui val mortal – și previzibil – de infecții cu Covid-19, pentru care conducătorii lor nu s-au pregătit. Unii analiști de peste mări vorbesc despre un punct de cotitură. Ei se întreabă dacă haosul politicii de astăzi, care succedă protestele anti-lockdown de la sfârșitul anului 2022, semnalează o criză de legitimitate pentru președintele Xi Jinping și Partidul Comunist.

Acesta este un moment sumbru pentru poporul Chinei. În ciuda afirmațiilor conform cărora infecțiile au atins apogeul în orașe mari precum Beijing, vor exista, în mod tragic, și mai multe decese atunci când virusul îi va găsi pe vârstnicii care acum se adăpostesc acasă sau trăiesc în sate. Un număr scandalos de decese ar fi putut fi prevenite. Cu toate acestea, este posibil ca Xi să nu plătească un preț vizibil pentru ororile pandemice din mandatul său.

Mulți străini au fost surprinși de toleranța, la scară largă, a poporului chinez față de controalele zero-covid, în special în primii doi ani de pandemie. Chiar și lockdown-ul de câteva luni aproape 25 de milioane de oameni din Shanghai, în primăvara lui 2022, a fost tratat de mulți alți chinezi cu un ridicat din umeri. Zero-covid a fost, în esență, un experiment gigant, util. Într-o țară imensă, cu un sistem de sănătate slab, controalele sale dure, adesea arbitrare, au salvat vieți. De cele mai multe ori, în cea mai mare parte a Chinei, viața era relativ normală. Suferința celor bătuți de soartă, care trăiesc în orașe închise sau transportați în lagăre de carantină, nu a fost mult discutată sau (din cauza cenzorilor) cunoscută pe scară largă.

Cea mai bună explicație pentru încheierea neplanificată a politicii zero-covid implică o cântărire similară a numerelor. O secțiune transversală, periculos de largă, a poporului s-a săturat de controale care nu mai funcționau, deoarece virulența variantei Omicron a perturbat viața și a distrus economia în prea multe locuri, iar „oazele” de normalitate s-au micșorat. Protestele au oferit dovada acestei epuizări. Dar, într-adevăr, autoritățile pierdeau deja controlul asupra Covid-ului înainte ca demonstranții să iasă în stradă.

Monopolul informațional al partidului îl ajută să ascundă modul în care a irosit anul 2022, nereușind să ridice rata de vaccinare sau să pregătească spitalele. Nu există opoziție sau presă liberă, care să conteste afirmația bruscă a Comisiei Naționale de Sănătate, făcută în Cotidianul Poporului din 3 ianuarie, potrivit căreia țara are 12,8 paturi de terapie intensivă la 100.000 de oameni, deși aceeași comisie declarase, în noiembrie, că există mai puțin de 4 astfel de paturi la 100.000. China numește „vaccinare completă” două doze de vaccin anti-Covid produs în țară; cei mai mulți chinezi nu știu că un șef al Organizației Mondiale a Sănătății a numit, luna trecută, acea doză „pur și simplu neadecvată”, mai ales pentru cei peste 60 de ani.

Naţionalismul continuă să genereze politici proaste. Pe 3 ianuarie, Ministerul de Externe al Chinei a respins o ofertă a Uniunii Europene de a dona Chinei vaccinuri avansate, ajustate pentru a combate Omicron. Un purtător de cuvânt a spus că rezervele de vaccin din China sunt „ample”. Cu o zi mai devreme, Ambasada Chinei la Paris contestat ideea că vaccinurile ARNm importate sunt mai eficiente decât vaccinurile Chinei (deși sunt și ar salva vieți dacă ar fi folosite). Reluând o temă anti-vaxxer, ambasada l-a disprețuit pe șeful Pfizer pentru că a luat Covid de două ori, după ce se vaccinase cu serul de la propria sa companie. De fapt, nimeni nu pretinde că injecțiile cu ARNm previn infecțiile ușoare.

Partidul s-a ocupat cu a-i prezenta pe străinii care caută transparență drept persoane ostile și rău-intenționate. În timp ce verifica rapoartele de decese cauzate de Covid, cu mult peste statisticile oficiale, un coleg de la The Economist a fost certat săptămâna aceasta de un muncitor din apropierea unui crematoriu din Beijing. Cu o sinceră mânie, bărbatul a numit moartea o chestiune privată și, folosind o expresie din rezerva de propagandă, i-a spus străinului: „du-te să scrii despre ceva ce implică energie pozitivă”.

Opinia publică nu este de monolit. Rapoartele media de stat online, încurajatoare, despre medici și asistenți eroici, coexistă cu cinismul public larg răspândit cu privire la statisticile oficiale despre pandemie, de exemplu, și neîncrederea, atunci când multe farmacii și clinici au rămas recent fără medicamente de bază, chiar și din cele pentru scăderea febrei.

Cu toate acestea, cei mai mulți chinezi din mediul urban, sub 40 de ani, au cunoscut viața doar într-o țară din ce în ce mai prosperă și mai puternică, iar aceasta este o experiență unificatoare. Partidul este neobosit în valorificarea unei asemenea mândrii. În urmă cu câteva luni, China Media Project, de la Universitatea din Hong Kong, un centru neprețuit de studii de propagandă, a văzut un comentariu oficial revelator, care apăra zero-covid. Repostat online de mass-media de partid, a reînviat un argument demult uitat, susținut de președintele Mao Zedong, în 1953. Pierzându-și răbdarea cu bătrânii din partid îngrijorați de taxele mari percepute țăranilor pentru a plăti pentru intervenția Chinei în războiul din Coreea, Mao a respins  xiao renzheng, sau mica bunăvoință, a îngrijorării cu privire la preocupările imediate, precum taxele, spre deosebire de da renzheng, sau marea bunăvoință, de a oferi maselor o patrie ce rezista imperialiștilor americani. Astfel, comentariul a numit sacrificiile zero-covid un exemplu de mare bunăvoință în raport cu interesele pe termen lung ale poporului.

Xi pare să subscrie la aceeași logică. Într-un discurs televizat, la sfârșit de an, el a recunoscut „provocările grele” care urmează într-o nouă fază de gestionare a Covid, înainte de a trece la gloria faptului de a trăi într-o Chină în asecensiune, salutând totul, de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, până la lansarea navei spațiale și a navelor noi de război. Apoi i-a lăudat pe primii revoluționari ai Partidului Comunist pentru că au îndurat greutăți și a punctat că una dintre frazele sale preferate este: „Așa cum lustruirea face jadul mai fin, adversitatea îl face pe om mai puternic”.

Indiferența lui Xi față de suferința pentru o cauză mare dă fiori, pentru că aceeași logică ar putea fi folosită pentru a justifica cel mai crud capriciu al oricărui autocrat. Este, de asemenea, un pariu că ascensiunea națională a Chinei, pretenția sa de bază de legitimitate, va continua. Așteptați-vă ca partidul să strige că țara revine rapid pe  creștere economică pe măsură ce controalele Covid dispar, și să-i cenzureze și să-i demonizeze pe toți cei care îi expun gafele. Oficialii se laudă deja cu noile politici Covid care „pun oamenii pe primul loc și pun viața pe primul loc”, în timp ce ascund decesele. Xi încă s-ar putea confrunta cu costuri greu de văzut când vine vorba de încrederea poporului în conducerea sa. Dar dacă, după ce amintirile legate de Covid se estompează, partidul își păstrează puterea absolută, va fi fost o bună afacere.