Tensiuni majore în Istanbul, după ce poliția turcă l-a arestat pe primarul metropolei

19 martie 2025, 19:12 (actualizat 19 martie 2025, 20:36)

Tensiuni majore în Istanbul, după ce poliția turcă l-a arestat pe primarul metropolei, văzut drept unul dintre principalii rivali politici ai președintelui Erdogan. Edilul este acuzat de corupție și de legături cu extremiștii kurzi – el afirmă însă că operațiunile împotriva sa sunt motivate politic. De altfel, Opoziţia acuză un atac direct şi face apel la proteste în toată ţara, în timp ce în Istanbul, adunările şi manifestaţiile au fost interzise.

La Universitatea din Istanbul au izbucnit proteste, după ce instituția a anunțat că îi anulează diploma de absolvire fostului primar, aparent în urma unor nereguli… tot acum descoperite.

Ozgur Ozel, liderul principalului partid de opoziție, CHP: Nu e doar vorba că i s-a anulat diploma, ci că de fapt întreaga Constituție a fost suspendată. Nimănui nu-i mai poate fi garantat nimic. Dacă ai o diplomă, un titlu de proprietate, un cont în bancă – nimic nu mai este valabil. Astăzi a fost o tentativă de lovitură de stat.

A devenit deja virală imaginea cu primarul care și-a postat pe internet… propria arestare, chiar înainte de a se preda autorităților.

Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului Ne confruntăm cu o mare tiranie, dar să știți că eu nu renunț. Vă iubesc mult. Îmi pun încrederea în națiune. Să știe că rămân drept. Voi continua să lupt împotriva acelei persoane (Erdogan) care folosește drept unealtă acest proces.

Procurorii turci au emis mandate de arestare pe numele a peste 100 de persoane, sub acuzații de corupție.

Primarul Ekrem Imamoglu și unul dintre consilierii săi sunt învinuiți inclusiv de colaborare cu organizații teroriste, pentru presupuse legături cu partidul kurzilor.

La câteva ore după arestare, edilul a postat pe internet o notă scrisă de mână în care afirmă că poporul va da răspunsul la minciunile și capcanele care i se întind – aluzie inclusiv la viitoarele alegeri.

Partidul primarului Erem Imamoglu urma chiar zilele viitoare să îl numească pe acesta candidat la președinție, pentru alegerile din 2028 – în condițiile în care Regep Tayib Erdogan conduce țara de aproape decenii.

Autoritățile au închis mai multe șosele în jurul Istanbulului și au interzis demonstrațiile pentru patru zile – în încercarea de a preveni orice mișcări de stradă în favoarea primarului.

Dar la Ankara au început deja proteste. Alegerile locale de anul trecut din Turcia au arătat o scădere masivă a popularității președintelui Erdogan.

Reprezentanții puterii afirmă că arestarea primarului Istanbulului nu este motivată politic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite