TENIS Sorana Cîrstea joacă astăzi, la ora 12.00, în optimile de finală de la Roland Garros
Meciul dintre românca Sorana Cîrstea (locul 18 WTA) și chinezoaica Xiyu Wang (locul 148 WTA) va fi primul, astăzi, pe arena Suzanne-Lenglen de la Roland-Garros, și va începe la ora 12.00, ora României.
Sorana Cîrstea este prezentă pentru a șasea oară în optimile turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Prima optime a jucat-o în 2009. În acel an, Sorana era antrenată de Darren Cahill și Sven Groeneveld și reușise să le învingă, în primele trei meciuri, pe Carly Gullickson, Alizé Cornet și Caroline Wozniacki. Tot atunci, sportiva din România ajungea în sferturile de finală la Roland Garros, cea mai bună performanță a ei în acest turneu.
Astăzi, Sorana o va întâlni pe chinezoaica Xiyu Wang, după ce a trecut până acum de Ksenia Evremova, germanca Eva Lys și de argentinianca Solana Sierra.
Xiyu Wang vine din calificări, de unde s-a calificat pe tabloul principal după victorii la Kristina Mladenovic, Storm Hunter și Polina Kudermetova. Pe tabloul principal, Xiyu Wang le-a învins pe Danka Kovinic, Hailey Baptiste și Yuliia Starodubtseva.
Sorana a mai întâlnit-o pe Xiyu Wang în 2020, la Shenzhen, meci câștigat de chinezoaică, cu 2-1.
Meciul de astăzi dintre Sorana Cîrstea și Xiyu Wang este transmis de Eurosport.

