TENIS Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat în turul al treilea la turneul de Grand Slam Roland Garros. Victorie și pentru Bianca Andreescu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu (locul 127 WTA) a trecut de noua stea a tenisului ceh, Linda Noskova (29 WTA) cu 6-4, 6-2, în timp ce Ana Bogdan (64 WTA) a învins-o pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova (22 WTA), cu 6-4, 6-4.
Irina Begu o va întâlni în turul următor pe franțuzoaica Varvara Gracheva (locul 88 WTA). Singura întâlnire dintre cele două jucătoare a avut loc în 2020, la Ostrava (Cehia) și s-a terminat cu victoria româncei.
Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) s-a impus în faţa finalistei din 2021 după o oră şi 38 de minute.
Ana Bogdan a servit foarte bine în acest meci, în care Pavliucenkova (32 ani, 22 WTA) a fost superioară la capitolul winners (24-15), dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 30-16.
Românca a început în forţă şi a condus cu 3-0 în primul set, a fost egalată (3-3, 4-4), însă a câştigat primul set cu 6-4, încheind cu break. Ana Bogdan a dominat şi actul secund, în care a avut 4-1 şi 5-2. Rusoaica a revenit şi a servit pentru a egala la 5-5, însă românca a tranşat disputa cu un break.
Pavliucenkova câştigase toate cele trei confruntări anterioare cu Ana Bogdan, fără ca românca să ia mai mult de două ghemuri pe set.
Ana Bogdan, care a egalat cel mai bun rezultat al său la Roland Garros (2021), şi-a asigurat un cec de 158.000 de euro şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina (29 ani, 19 WTA), victorioasă în faţa franţuzoaicei Diane Parry cu 6-4, 7-6 (7/3).
Singurul meci dintre Ana Bogdan şi Elina Svitolina s-a jucat în aprilie în Billie Jean King Cup, românca impunându-se în Florida cu 6-4, 4-6, 6-3.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (acum locul 228 WTA, dar a fost nr. 4 mondial) a învins în partida cu rusoaica Anna Kalinskaya (25 WTA) cu scorul de 1-6, 7-5, 6-3 și o va întâlni în următorul tur pe italianca Jasmine Paolini.