Nicușor Dan vrea să schimbe modul de comunicare de la Cotroceni: Președintele trebuie să facă un lung efort de a convinge oamenii că lucrează pentru ei
În ultimii ani, Administrația Prezidențială a devenit o instituție din ce în ce mai închisă, iar un nou președinte ar trebui să ia în considerare o schimbare a modului de comunicare. Despre aceasta schimbare a vorbit Nicușor Dan, joi seara, la dezbaterea organizată de Televiziunea Română, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.
Nicușor Dan a precizat că este ”absolut de acord cu critica făcută” pe acest subiect legat de Administrația Prezidențială de către jurnalistul care i-a adresat întrebarea, ”și din păcate, această lipsă de comunicare a făcut ca, inclusiv pe niște subiecte în care statul român a acționat corect, cum ar fi războiul din Ucraina, din această lipsă de comunicare să apară narațiuni care au convins mulți ani de contrariul, adică nu faptul că noi am făcut asta pentru propria noastră securitate, ci am făcut asta pentru, vezi Doamne, să lansăm un război.
Deci, până aici suntem absolut de acord. Apoi, din nou vă invit să vă uitați la trecut, ca primar am avut conferințe de presă săptămânale la care am răspuns la toate întrebările. Dar, chestiunea fundamentală este în ce măsură președintele României are autoritate să medieze diferendele din societate.
Și autoritatea asta vine din încredere și încrederea se câștigă foarte greu. În opinia mea, președintele trebuie să facă un lung efort de a convinge oamenii că lucrează pentru ei și prestează ca autoritățile statului să lucreze pentru ei” au mai spus Nicușor Dan, în dezbaterea ”Un președinte pentru România”, de la Palatul Cotroceni.

