Nicușor Dan, la dezbaterea TVR, despre numirea unui nou premier: Nu o să vedeți un scandal public pe tema asta
Nicușor Dan a anunțat în campania electorală că prima sa opțiune pentru un nou premier al României este Ilie Bolojan. La dezbaterea organizată de TVR, de joi seara, la care a lipsit candidatul George Simion, actualul primar al Capitalei a explicat cum va convinge parlamentarii, în special pe cei de la PSD, să-l aleagă pe liderul liberal.
Fără votul social-democraților nu se poate forma un guvern, chiar dacă rămân în opoziție, iar în acest caz Nicușor Dan a ținut să precizeze că ”România nu-și permite alegeri anticipate. Pentru mine este foarte clar, avem un Parlament care mai are 3 ani și jumătate și cu acest Parlament, în ipoteza că voi ajunge președinte, voi lucra înclusiv în ceea ce privește formarea unui nou guvern.
În ipoteza în care voi câștiga președinția României o să existe o legitimitate într-o direcție pe care cetățenii români mi-o vor da, care înseamnă schimbare și care înseamnă, cumva, o supremație a legii, o responsabilitate a muncii, și cred că față de momentul pe care-l trăim, după niște alegeri anticipate, cred că partidele pro-occidentale din Parlament, cele patru, inclusiv PSD-ul, trebuie să meargă în această direcție.
Nu am promis! Ce pot să spune este că nu voi forța. Dar cred că exostă șanse bune ca în acest dialog, uitându-ne și la votul pe care oamenii ni l-au dat să avem soluția menționată”, a explicat Nicușor Dan.
Însă, readactorul TVR Info Alina Manolache i-a solicitat candidatului prezent la dezbaterea ”Un președinte pentru România” să detalieze ce ar face în cazul în care Ilie Bolojan ar pica la votul parlamentarilor și ar urma să apeleze la o a doua soluție pentru un nou șef al Guvernului.
”Evident că nu o să vă răspund la întrebarea asta. Este prima opțiune pe care v-am dat-o, și ceea ce vreau să vă spun este că nu o să vedeți un scandal public pe tema asta. O să fie o negociere între președinte și partidele pro-occidentale din Palament, consistente și se vor sfârși cu un prim-ministru”, și-a încheiat explicațiile candidatul independent la președinția României, Nicușor Dan, în timpul dezbaterii organizate de TVR, la Palatul Cotroceni.

