Taximetriştii au protestat din nou, miercuri, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Reprezentanții protestatarilor, invitaţi la discuţii de preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor
Între 1200-1500 de taximetrişti au protestat, miercuri, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Ei au cerut drepturi egale cu cele ale firmelor de transport alternativ.
“Aşteptăm să ne vedem cu domnul Alfred Simonis (preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, n.r.) în jurul orei 13:00. Nu aşteptăm o rezolvare astăzi, deoarece nu este posibil, însă aşteptăm o promisiune. Ne-a spus că ne primeşte astăzi. Nu ne-a comunicat ora, însă avem informaţii că ne poate primi în jurul orei 13:00“, a precizat miercuri Remus Nedelcu pentru Agerpres.
El a menţionat că nu se mai află nimeni în greva foamei în prezent, dar se poate recurge la această formă de protest, din nou, dacă nu primesc “cel puţin nişte termene rezonabile şi nişte promisiuni” care să aducă “echitate între transportatori, între alternativi şi taximetrie“.
Potrivit preşedintelui ANPOTRT, taximetriştii solicită instalarea de aparate de taxat legate la ANAF pentru toate maşinile “Uber, Bolt, taxi” şi impozitarea în România a banilor obţinuţi.
“(…) Solicităm fiscalizarea tuturor maşinilor Uber, Bolt, taxi – toţi să fim la fel, iar banii care pleacă din România în paradisuri fiscale să se impoziteze aici, în România – şi după aceea să plece oriunde în lume“, a menţionat, marţi Remus Nedelcu.
Preşedintele ANPOTRT a mai spus că este mulţumit de proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 49/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
Asociaţiile care reprezintă taximetriştii au tras numeroase semnale de alarmă, atât la Bucureşti, cât şi în ţară, cu privire la concurenţa neloială în acest domeniu de activitate, puternic dereglementat, prin adoptarea unei legislaţii defectuoase şi paralele privind un aşa zis “transport alternativ de persoane”.
Protestul taximetriştilor a fost anunţat pentru perioada 12-20 martie 2024, în intervalul orar 6:00-19:00. La protest vor participa reprezentanţi de la Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi – ANPOTRT, Asociaţia Banat Crişana – Taxi, Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania, Asociaţia Clubul Taximetriştilor Liberi de Pretutindeni, Asociaţia Taxi Transilvania şi Asociaţia Banat Taxi.
Ministerul Transporturilor a publicat în dezbatere un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea OUG.nr.49/2019, care conţine şi anumite propuneri înaintate de taximetrişti. Este vorba despre eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere, modificarea ecusoanelor, astfel încât acestea să fie văzute de la distanţă, în vederea îmbunătăţirii activităţii de inspecţie şi control, abordarea în mod uniform a vechimii autoturismului cu transportul în regim de taxi şi închiriere, respectiv până la 5 ani vechime la prima autorizare şi maximum 10 ani la prelungire. De asemenea, este prevăzută obligativitatea operatorilor de transport alternativ de a desfăşura activitatea pe raza autorităţii de autorizare.
“Ceea ce lipseşte din proiectul de Ordonanţă este limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, motiv pentru care, lupta noastră continuă şi va continua până la obţinerea acestui punct. Protestul din data de 13.03.2024 este organizat tocmai pentru a atrage atenţia Guvernului şi Parlamentului României asupra faptului că, fără includerea acestei limitări, nu putem vorbi de o concurenţă loială între jucătorii din această piaţă”, se precizează într-un comunicat al asociaţiilor de taximetrişti.
La protestul organizat miercuri şi-au anunţat participarea şi reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

