Tapiserii de artă, evaluate la 1,5 milioane de euro, furate din Franţa, găsite la Satu Mare. Doi români încercau să le vândă
Caz spectaculos de trafic internațional de artă: obiecte în valoare de un milion și jumătate de euro furate din Franța au fost găsite la Satu Mare. Doi români au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să vândă două tapiserii de mare valoare, într-o comună din județ. Ne spune mai multe despre întreaga operațiune, corespondentul TVR de la Cluj, Antonio Miclea.
Autoritățile din România, în colaborare cu cele din Franța, lucrează încă de anul trecut pentru a găsi trei tapiserii de mare valoare, care fac parte din patrimoniul francez și sunt evaluate la 1,5 milioane de euro.
Acestea au fost identificate în județul Satu Mare, după ce au fost furate din Muzeul Marmottan Monet din Paris.
Cei care încercau să le vândă sunt români, se pare tată și fiu. Ei aveau tapiseriile în portbagaj, când au fost depistați de polițiști. Pe lângă cele trei căutate a fost găsită și o a patra tapiserie, care ar fi fost furată tot din Franța, dintr-un depozit, în 2023.
Autoritățile au descoperit, de fapt, o mare rețea de trafic internațional de artă, care avea bazele în Franța, în România și în Belgia.
Suspecții vor fi judecați în Franța și riscă până la 20 de ani de închisoare.