Tânără atacată într-un parc din Timișoara. În timp ce se lupta cu agresorul, a reușit să strige după ajutor. Mai mulți trecători au intervenit

6 aprilie 2021, 12:32

L-am văzut doar o secundă. A sărit pe mine și m-a lovit în față și a încercat să mă imobilizeze. Mi-a pus mâna pe gură și nas și m-a strangulat. Am încercat să mă lupt și ne-am luptat. Mi-era teamă că o să mor„, mărturisește victima.

Câteva persoane au trecut chiar atunci prin apropiere şi agresorul a ezitat un moment.

Atunci tânăra a reușit să strige după ajutor.

Un alt bărbat a sunat la 112.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire.

Tânără este studentă la Medicină şi locuiește împreună cu soțul ei chiar în apropierea parcului.

Agresorul nu a fost încă prins. Poliţiştii încearcă să îl identifice şi să îl captureze cât mai repede.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite