Ziua Victoriei şi Ziua Europei, două mari sărbători europene

De ce finalul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa este marcat la două date diferite şi cum a ajuns aventura europeană de la un acord care privea cărbunele şi oţelul, la Uniunea Europeană şi la Premiul Nobel? În 8 şi 9 mai sunt sărbătorite Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi în 9 mai Ziua Europei.

Ceremonii restrânse de Ziua Victoriei. Regina Elisabeta a II-a a rostit un discurs istoric, în Rusia nu a mai avut loc tradiționala Parada Militară din Piața Roșie

Regina Elisabeta a II-a s-a adresat britanicilor într-un discurs istoric de la castelul Windsor, la 75 de ani de la înfrângerea germaniei naziste. "Nu renunțați niciodată, nu disperați niciodată", a fost unul dintre mesajele suveranei britanice de Ziua Victoriei. Din cauza pandemiei, victoria Aliaților a fost sărbătorită în cadru restrîns în Europa și în SUA. La fel ca în 1945, America va triumfa de data aceasta în fața pandemiei, a declarat președintele Trump. Rusia a celebrat fără defilare militară Ziua Victoriei.

Ziua Victoriei şi Ziua Europei, două mari sărbători europene. 143 de ani de la Proclamarea Independeţei și 70 de ani de la semnarea Declarației Schuman

De ce finalul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa este marcat la două date diferite şi cum a ajuns aventura europeană de la un acord care privea cărbunele şi oţelul, la Uniunea Europeană şi la Premiul Nobel? În 8 şi 9 mai sunt sărbătorite Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi în 9 mai Ziua Europei.

Revista presei internaționale. 75 de ani de la Ziua Victoriei. Medicii din Rusia nu au echipamente. Calculul care arată cum se opresc infecțiile

Turcia anunță că epidemia de Covid 19 este sub control. De luni se redeschid centrele comerciale, nu și restaurantele sau frizeriile. Iar astăzi lumea întreagă ar fi trebuit să asiste la parade militare și să sărbătorească ziua Victoriei asupra Germaniei Naziste. La 75 de ani de la acest moment istoric, omenirea așteaptă cu nerăbdare să scape de virusul care a îngenunchiat planeta. Cum arată Lumea azi, ne spune Ioana Dumitrescu, în revista presei internaționale.

Ziua Victoriei, celebrată discret. Au fost ceremonii restrânse la 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, din cauza pandemiei

Au fost ceremonii restrânse în Europa și Statele Unite, la 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste. Ziua Victoriei, ca orice altă celebrare din aceste vremuri, a fost afectată de pandemie. Așa că evenimentele s-au limitat la discursuri online, momente de reculegere și depuneri de flori la monumente, în deplină izolare socială.

Cum au sărbătorit românii Ziua Europei

Românii au sărbătorit Ziua Europei cu dansuri, cântece, concursuri și multă voie bună. Și au arătat că sunt interesați de viitorul Uniunii Europene. Ba chiar au venit cu propuneri, la prima consultare cetățenească organizată în România pe această temă.

Ultima Oră

Cele mai citite