Găsirea unui vaccin anti-COVID este o cursă contra-cronometru, mai ales că se apropie sezonul rece cu obişnuitele viroze. În laboratoarele din toată lumea se fac teste şi se lucrează la foc continuu.
Vin veşti bune din domeniul cercetării! Institutul OncoGen a anunţat că semnat un acord de parteneriat cu Institutul Cantacuzino din Bucureşti pentru a dezvolta producţia de vaccinuri, inclusiv a celui anti-COVID-19.
Într-o postare pe Facebook, şeful Institului OncoGen, Virgil Păunescu, anunţa că s-a autovaccinat ca să vadă pe propria piele efectele şi ca să le demonstreze autorităţilor române că proiectul său este unul valoros, în care merită să învestească. Spitalul Judeţean din Timişoara a demarat o anchetă.
Prof. Virgil Păunescu de la ONCOGEN Timișoara și-a administrat primul vaccin dezvoltat în centrul de cercetare. El a scris pe pagina sa de Facebook experiența trăită.
Profesorul doctor Virgil Păunescu, șeful catedrei de Imunologie a Universității de Medicina și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara, a anunțat, pe pagina de Facebook, că specialiștii de la Institutul OncoGen lucrează la vaccinul împotriva coronavirusului.