Vin mai puțin, dar mai scump. Producția a scăzut și cu 70% față de anul trecut, în anumite zone, din cauza secetei

Struguri mai puțini și mai scumpi. Așa vor arăta tarabele în această toamnă din cauza secetei. Viticultorii îi culeg deja, cu o lună mai devreme din cauza căldurii, dar nu se pot bucura de ce strâng de pe butuci. Producția a scăzut și cu 70% față de anul trecut, în anumite zone. Așa că vinul va fi mai prețios.

Festivalul vinului moldovenesc. Peste 40 de crame de peste Prut expun ce au mai bun la primul vernisaj organizat la București

România a devenit principalul importator de vinuri din Republica Moldova. Numai anul trecut au ajuns la noi peste 12 milioane de litri de vin de peste Prut. Iar acum, în magazine, una din patru sticle de vin de import vine din Republica Moldova. Vecinii noştri vor să crească şi mai mult livrările, şi organizează vernisaje ale vinului, cum e cel organizat în Capitală, în acest sfârşit de săptămână.

Ultima Oră

Cele mai citite