vinerea neagră
Vinerea neagră, ziua cu cele mai multe reduceri din an, se apropie de final. Încă de dimineaţă românii au luat startul în goana după cumpărături. Au căutat în special electronice şi electrocasnice, jucării, băuturi și cosmetice. Dar s-au vândut și ceasuri, bijuterii, kilograme de aur, tone de carne şi maşini. Precum și apartamente la preț redus.
Părintele Vasile Ioana, mesaj actual despre semnificaţia sacrificiului Mântuitorului Iisus Hristos: Nu putem să ne gândim la bucuria Învierii până ce nu ne asumăm durerea noastră, crucea noastră
Iubire fără jertfă nu se poate şi dacă iubeşti cu adevărat, te jertfeşti. Dacă iubeşti cu adevărat, te pui în slujba celui pe care-l iubeşti, spune părintele Vasile Ioana.
Ziua cu cele mai multe reduceri din an. S-au cumpărat case, mașini electrice, dar și carcase de porc
Pentru preţuri, astăzi a fost vinerea neagră. Pentru comercianţi, ziua care le aduce profituri record. Iar pentru amatorii de chilipiruri, ocazia perfectă să aleagă din milioane de oferte la reducere. În pofida avertismentelor lansate de Protecţia consumatorilor, românii s-au lăsat duşi de val. Şi au achiziţionat locuinţe, aur, maşini şi carcase de porc. Până acum, cea mai mare tranzacţie rămâne cumpărarea unei case de 146 de mii de euro.
Extremele consumului şi recordurile vânzărilor. Black Friday şi Guanggun Jie
Furia cumpărăturilor de Black Friday este temperată de Buy Nothing Day, când trebuie să ne detoxifiem de shopping. Luni vine însă Cyber Monday, ziua marilor discounturi în comerţul online, surclasată de departe de Guanggun Jie, sărbătoarea chinezească a burlacilor din 11.11, transformată în cel mai mare eveniment mondial de shopping online.
Denia Prohodului, săvârșită după apusul soarelui, în Vinerea Patimilor. Sfântul Epitaf este purtat în jurul bisericii, ca simbol al purtării trupului lui Iisus Hristos de la cruce la mormânt. Reguli sanitare impuse în acest an
Creștinii ortodocși și greco-catolici sunt în Vinerea Patimilor. E considerată cea mai neagră zi din istoria creștinismului, pentru că Iisus Hristos a îndurat chinuri de neimaginat în drumul Său spre răstignire și moarte. Mulți credincioși țin post negru până seara și participă apoi la Denia Prohodului.
Vânzări online de aproape 200 de milioane de lei de Black Friday. Au cumpărat din România și clienți din Marea Britanie, Ungaria și Bulgaria
De Black Friday, românii au făcut cumpărături online de aproape 200 de milioane de lei. Este o creştere cu un sfert faţă de anul trecut.
"Black Friday" sau isteria cumpărăturilor. Tranzacții de aproape 90 de milioane de euro pe o platformă online, în decurs de câteva ore. Cel mai scump produs comandat: o mașină
În "Vinerea Neagră", românii au vrut să arate că sunt cei mai iscusiți la vânătoarea de chilipiruri, iar comercianții i-au tentat cu reduceri de nerefuzat. Pe o singură platformă online, în secunda de aur, s-au vândut 250 de produse. Online sau în magazine, clienții au căutat cele mai bune oferte pentru frigidere, televizoare, telefoane inteligente, laptopuri, dar și haine, produse cosmetice și naturiste. Marii retaileri se gândesc deja la vânzări record.
Extremele consumului şi recordurile vânzărilor. Black Friday şi Guanggun Jie
Furia cumpărăturilor de Black Friday este temperată de Buy Nothing Day, când trebuie să ne detoxifiem de shopping. Luni vine însă Cyber Monday, ziua marilor discounturi în comerţul online, surclasată de departe de Guanggun Jie, sărbătoarea chinezească a burlacilor din 11.11, transformată în cel mai mare eveniment mondial de shopping online.
Cea mai așteptată zi de cumpărături este în linie dreaptă
Milioane de produse și preturi mai mici chiar și cu 99 % așteaptă să fie ochite de vânătorii de chilipiruri, în timp ce marii retaileri online fac calcule peste calcule și estimează vânzări de aproape 300 de milioane de euro.
- 1
- 2