Luni 16 iunie 2025 | București 28˚C / Cer variabil

Gripa, tot mai periculoasă. Virusul circulă în acest an cu ambele tulpini, A și B

În România, medicii sunt deja în alertă din cauza gripei. Două persoane au murit în acest sezon rece și 692 au fost diagnosticate. Situația se schimbă de la o zi la alta. Numai la Institutul Balș din București s-au prezentat, în ultimele 24 de ore, 141 de persoane care au gripă. Autoritățile ne sfătuiesc să nu intrăm în panică. Şi mai ales să nu ne punem diagnostic la întâmplare sau să nu asaltăm spitalele pentru teste de gripă. Simptomele bolii sunt clare.

Numărul îmbolnăvirilor de gripă ar putea fi mai mare decât în anii trecuți, deoarece ambele tulpini de virus, A și B, circulă simultan

Ne apropiem de vârful sezonului gripal, iar specialiștii spun că anul acesta numărul de îmbolnăviri ar putea fi mai mare decât în anii trecuți, chiar dacă mai mulți oameni s-au vaccinat. Motivul: ambele tulpini de virus circulă simultan, spre deosebire de anii trecuți, când apăreau la începutul și la sfârșitul sezonului. Teoretic, ne putem vaccina și luna aceasta, practic, în farmacii și în cabinetele medicilor de familie dozele de vaccin nu mai sunt disponibile.

Ultima Oră

Cele mai citite