vaccin coronavirus
În perspectiva unui vaccin anti-COVID, 4 state europene au realizat deja un acord cu o firmă suedeză pentru 400 de milioane de doze pentru cetățeni din Uniunea Europeană.
SUA: China încearcă sabotarea obținerii unui vaccin împotriva coronavirusului. China neagă acuzațiile
China susține că a acționat corect și în deplină transparență, încă de la începutul pandemiei COVID 19. Pe fondul criticilor internaționale, venite în special de la americani, regimul comunist de la Beijing a publicat Carta Albă privind măsurile luate imediat ce au apărut primele cazuri de infectare cu noul virus. Mai multe țări acuză Beijingul că a încercat să mușamalizeze amploarea îmbolnăvirilor și de aceea COVID s-a răspândit rapid în toată lumea și a făcut atât de multe victime.
Germania va da sute de milioane de euro pentru descoperirea unui vaccin împotriva coronavirusului
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunţat că Berlinul va contribui cu 600 de milioane de euro la realizarea unui vaccin pentru COVID-19. Un summit al donatorilor va fi organizat în scurt timp, cu participarea liderilor din 50 de state. Ei speră să adune 10 miliarde de euro pentru combaterea pandemiei.
Administraţia SUA a selectat 5 companii care au şanse mari să producă un vaccin anticoronavirus
Administraţia Donald Trump a selectat cinci companii considerate că au cele mai mari şanse de a produce un vaccin anticoronavirus, afirmă oficiali de rang înalt, citați de The New York Times. Casa Albă vrea să înceapă vaccinarea populației până la sfârşitul acestui an.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Nu putem să introducem obligativitatea vaccinării anti-COVID 19 după un an, doi de boală
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că este recomandabil ca populația să se vaccineze împotriva infecției cu SARS-CoV-2, însă „nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”.
Șase luni de pandemie, încă se caută vaccinul. Opinia unanimă a specialiștilor: vaccinarea în masă nu ar putea începe înaintea anului viitor
Au trecut 6 luni de la apariția primului focar de coronavirus, în provincia chineză Wuhan. Nu s-a descoperit un vaccin, dar sunt în curs de desfășurare sute de studii clinice în țări din lumea întreagă. Câteva zeci dintre ele se află într-un stadiu destul de avansat.
Financial Times: Merck testează un medicament anti-COVID-19 care să creeze o mutaţie pentru distrugerea virusului
Compania farmaceutică Merck a iniţiat procedurile de testare a unui tratament anticoronavirus cu o pastilă dezvoltată de savanţi americani care are rolul de a provoca o "eroare catastrofală" asupra virusurilor, informează cotidianul Financial Times, citat de Mediafax.
teste vaccinuri
Opt posibile vaccinuri împotrica Covid 19 sunt în faze avansate de testare pe oameni. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, mai multe companii din China, Marea Britanie, SUA și Germania sunt aproape să parcurgă primele două etape din cele 3 de testare. Foarte avansat pare a fi programul Universității Oxford, unde cercetătorii ar putea fi la jumătate de an distanță de vaccin.
Organizația Mondială a Sănătății anunță că opt vaccinuri împotriva COVID-19 sunt în etapa de testare pe oameni
Opt vaccinuri anti-COVID 19 sunt în studiile clinice şi se testează pe oameni, anunță Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Vaccinul produs de Universitatea din Oxford ar putea fi gata în şase luni. În fazele 1 şi 2 de testare se stabileşte doza şi eficacitatea unui medicament, notează Mediafax.

