URSS
În urmă cu 30 de ani, de Naşterea Domnului, s-a dezintegrat " închisoarea popoarelor ". Uniunea Sovietică a lăsat în urmă suferinţă, dictatură şi teroare, dar statele est-europene şi multe dintre republicile sale componente şi-au recâştigat democraţia, dreptul la prosperitate şi demnitatea.
Ziua în care România a întors armele împotriva Germaniei. 75 de ani de la 23 august 1944
Pe 23 august, în urmă cu 75 de ani, România a întors armele împotriva Germaniei. Regele Mihai l-a convocat pe mareșalul Ion Antonescu la Palatul Regal și i-a cerut încheierea unui armistițiu cu puterile aliate.

Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl
La 8 decembrie 2016, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie prin care 26 aprilie a fost desemnată ca Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (fosta URSS, în prezent pe teritoriul Ucrainei), potrivit http://www.un.org/en/events/chernobylday/.
„Masacrele inocenţilor“. Proiect ICR în memoria românilor ucişi de trupele sovietice la Fântâna Albă şi în alte zone
1 aprilie 1941. Între 2.000 şi 4.000 de români sunt ucişi de trupele sovietice la Fântâna Albă, în Bucovina de Nord, când încearcă să treacă graniţa din URSS în România. Este un exemplu dintr-o serie de evenimente asemănătoare ce au avut loc şi la Crasna, Lunca Prutului şi Igeşti.
Semnificațiile istorice ale zilei de 23 August
Pe 23 august, în urmă cu 74 de ani, România a întors armele împotriva Germaniei. Regele Mihai l-a convocat pe mareșalul Ion Antonescu la Palatul Regal și i-a cerut încheierea unui armistițiu cu puterile aliate.

"Back in the USSR". Brasilia anunță vizita președintelui Michel Temer în Republica "Sovietică" Rusă
Președinția braziliană a anunțat luni din greșeală pe site-ul său vizita președintelui Michel Temer în Republica "Sovietică" Rusă, suscitând numeroase comentarii ironice, relatează AFP.